Sport

Turneu internaţional de lupte libere, la Chișinău. Sportivii din Republica Moldova s-au bătut pentru un loc pe podiumul de premiere cu luptători din România și Ucraina

Turneu internaţional de lupte libere, la Chișinău

Dueluri aprige la Chișinău, unde s-a desfășurat un turneu internaţional de lupte libere. Sportivii din Republica Moldova s-au bătut pentru un loc pe podiumul de premiere cu luptători din România și Ucraina, unii dintre ei foarte experimentați și având în palmares medalii obţinute la competiții continentale.

Peste o sută de sportivi și-au dat întâlnire astăzi pe salteaua de luptă. Participanții din Republica Moldova au fost surprinși de nivelul de pregătire al rivalilor veniți din alte țări. Asta nu i-a împiedicat, însă, pe luptătorii basarabeni să înregistreze câteva victorii importante.

TRAIAN CĂPĂȚINĂ, luptător, Republica Moldova: "Participă adversari foarte puternici. Trebuie să depun mult efort ca să câștig și să ajung în finală pentru a-mi îndeplini scopul la acest turneu."

ALEXANDRU GAIDAR, luptător, Republica Moldova: „Toți sunt luptători buni. Aici nu sunt sportivi slabi. – Care e scopul tău la acest turneu? – Să obțin primul loc. – O să reușești? – Sigur."

Au concurat şi mai multe sportive din România, care au obținut câteva succese categorice.

MAGDALENA PANȚIRU, luptătoare, România: "- A fost dificil, dar a fost bine. – Care e scopul tău la acest turneu? – Să fiu campioană, normal."

Au fost și luptătoare experimentate. Ana Maria Puiu, de exemplu, este medaliată cu bronz la Europenele de tineret. Sportiva îşi doreşte să ajungă la Jocurile Olimpice din 2028 iar până atunci vrea să obțină experiența necesară.

ANA MARIA PUIU, luptătoare, România: "Pot să-l iau ca pe un antrenament destul de bun. Nu am nicio înfrângere. Trebuie doar să mă lupt și atâta tot. Visez la Olimpiada din 2028. Acum sunt prea mică pentru Olimpiada din 2024."

Iar din Ucraina au venit mai mulți campioni naționali și medaliați cu aur la turnee de anvergură. Totuși, titlurile obținute anterior nu i-au ajutat pe toți să se bucure de victorii și la Chișinău.

NICHITA ZUBOLI, luptător, Ucraina: "Ăsta este sportul și aici se întâmplă lucruri neprevăzute, la fel ca în cazul meu, astăzi. Deși sunt campion european, am suferit o înfrângere, dar nu mă întristez."

ROSTISLAV PRUS, luptător, Ucraina: "Am disputat deja trei dueluri. Am o evoluție destul de bună. Ca de fiecare data, scopul meu este să triumf la acest turneu."

Competiția de astăzi a fost organizată în memoria lui Nicolae Oriol, antrenor emerit din Republica Moldova.

BORIS SAVA, arbitru principal: "Domnul Oriol este o figură importantă nu doar în țara noastră, dar și în toata lumea. A fost un antrenor de nivel mondial."

Campionii acestui turneu au primit medalii, cupe și premii în bani. Competiția a fost găzduită de Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport din Republica Moldova.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter