Social

Pregătirea pentru iarnă, un efort financiar semnificativ: Cu cât au crescut prețurile la haine și aparate de încălzire

video

Zilele călduroase de toamnă au rămas în urmă şi frigul a pus stăpânire pe teritoriul Republicii Moldova. Aşa că basarabenii au luat drumul pieţelor şi magazinelor, în căutarea hainelor groase, păturilor sau aparatelor de încălzire. Din păcate, toate s-au scumpit cu 9% față de aceeași perioadă a anului trecut, conform Biroului Național de Statistică. Un calcul simplu ne arată că pregătirea pentru iarnă poate costa o persoană până la jumătate din salariul mediu lunar.

Frigul ne-a luat prin surprindere, spun cei care se grăbesc în magazine să-și cumpere haine şi încălţăminte groase. De la paltoane și hanorace, până la mănuși și cizme, un echipament complet de iarnă poate costa aproximativ 5.000 mii de lei.

Confortul termic este esențial, atât pentru cei mari cât şi pentru cei mici. Mai ales că venirea frigului aduce şi diverse afecţiuni respiratorii.

Comercianții de plăpumi, pături și aparate de încălzire spun, şi ei, că au vânzări bune zilele acestea. Cele mai accesibile sunt aerotermele, al căror preț pornește de la 250 de lei.

Locatarii blocurilor conectate la sistemul centralizat de încălzire aşteaptă cu nerăbdare să înceapă furnizarea agentului termic.

Până pe 21 octombrie, e valabil un Cod Galben de înghețuri la sol pe întreg teritoriul Republicii Moldova. În orele nocturne și ale dimineții, temperaturile pot scădea până la - 4 grade Celsius.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter