Vasile Tofan, premierul desemnat pentru funcţia de premier, şi-a anunţat programul de guvernare. Planul cuprinde aproape 150 de foi şi cinci priorităţi strategice: repornirea economiei prin dezvoltarea antreprenoriatului şi investiții; accelerarea aderării la Uniunea Europeană; modernizarea şi digitalizarea statului; apărarea direcției democratice și creşterea calităţii vieţii.
Pentru a creşte calitatea vieţii, Guvernul Tofan anunţă câteva acţiuni concrete, cum ar fi debirocratizarea angajării şi creşterea numărului de locuri în creșă cu cel puțin 3000. Planul său mai promite o bătrâneţe demnă, egalitate de gen, viață fără violență pentru femei, o descentralizare a serviciilor medicale, iar în educaţie, curriculum și manuale noi din 2027, în care să fie predată inclusiv educația financiară. Salariile reale în sistemul de învățământ vor crește, potrivit lui, peste inflație.
Vasile Tofan mai consideră că statul trebuie să fie mai mic acolo unde dublează funcții și mai puternic în domeniile esențiale. De aceea îşi propune comasarea sau lichidarea unor instituții, recrutare pe merit, salarizare echitabilă, precum şi o reorganizare administrativ-teritorială.
Pentru a relansa economia, Vasile Tofan îşi propune: implementarea strict monitorizată a Planului de Creştere al UE; reducerea substanțială a costurilor administrative pentru întreprinderi. Mai are ca ţintă extinderea pieţei de capital, dublarea exporturilor tehnologice, modernizarea coridoarelor rutiere și feroviare, subvenții orientate spre investiții în agricultură şi un audit extern în activele statului, cu posibilitatea unor privatizări. În primele 100 de zile, Tofan îşi propune să readucă încrederea economică, inclusiv prin limitarea controalelor excesive.
VIOREL GÎRBU, expert economic: Eu văd acest program ca fiind un program de bune intenţii, ca o poveste. Pare a fi scris de persoane care nu cunosc în mod clar cum funcţionează mecanismul. Se face referinţă la industrializare, păi Moldova se apucă să industrializeze economia atunci când nu mai are forţă de muncă? De obicei, industriile apar în economiile care au abundenţă de forţă de muncă. Legătura aceasta dintre faptul că reglementarea crează impedimente e cumva artificială, economia statelor nu pot să nu aibă reglementări, ele sunt necesare pentru a lupta cu monopolizarea, oligopolizarea ş.a.m.d.
Un obiectiv principal rămâne pregătirea Tratatului de Aderare până la sfârșitul anului 2028, promite consultări publice şi control asupra calităţii armonizării legislaţiei. Se planifică inclusiv crearea unei Academii UE, pentru formarea funcţionarilor care implementează acquis-ul.
ION TĂBÎRŢĂ, analist politic: Ceea ce avem noi în acest program este această abordare tehnică, privind pregătirea resurselor umane sau cadrelor, accesul la resursele financiare, ceea ce desigur ar spori calitatea procesului de integrare. În 2028 nu ştiu dacă vom avea capacitatea să finalizăm negocierile, în rest sunt capacităţi ca RM să le realizeze, inclusiv această academie.
Rămâne prioritară şi reintegrarea ţării, inclusiv prin operaționalizarea Fondului de convergență începând cu 1 ianuarie 2027 şi acces extins al cetățenilor din regiunea transnistreană la servicii publice.
Iar în justiţie, priorităţile sunt: finalizarea evaluării extraordinare, reducerea duratei proceselor, condiții mai sigure în penitenciare şi un sistem eficient de recuperare şi reutilizare bunurilor infracționale.
ALEXANDRU BOT avocat, expert în Justiție și Drept: Era şi clar, în mod special ceea ce ţine de finalizarea vettingului, fiindcă este o măsură anunţată şi de vechile componenţe ale Guvernului. Cât priveşte reducerea termenelor de judecare a dosarelor eu sincer îi urez noroc dlui Tofan, fiindcă această opţiune rămâne decât una declarativă, fiindcă instrumentariul actual de care dispune justiţia dar în mod special lipsa totală de cadre nu are cum să rezolve în timp util această problemă.
Citește și: Vasile Tofan pregătește programul de guvernare pentru votul de încredere din ParlamentPremierul desemnat şi-a împărţit planul în 15 politici sectoriale şi îşi menţine aceeaşi ambiţie: ca Republica Moldova să devină cea mai prietenoasă țară din Europa pentru antreprenori.