TV Network
Canalele TVR
Educație

Studii europene, fără a pleca din țară: A început admiterea la Facultatea Transfrontalieră

Universitatea Dunărea de Jos oferă programe de licenţă şi masterat la Chişinău, Comrat şi Cahul

Au început înscrierile la Facultatea Transfrontalieră din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi. Zeci de tineri au venit să se înscrie la centrele special amenajate din Republica Moldova. În acest an, Universitatea pune la dispoziţie 280 de locuri la licenţă şi peste patru sute de locuri la masterat.

Perioada de admitere este 20 - 26 iulie 2026. Candidații se pot înscrie şi online, însă mulţi preferă să meargă la sediul instituţiei pentru a-şi depune dosarele.


Facultatea Transfrontalieră din cadrul Universității "Dunărea de Jos" din Galați coordonează peste 25 de specializări de licență și masterat. Oferta educațională include Științe Inginerești, sociale şi umaniste, cât şi ştiinţa sportului şi a educaţiei fizice.


IULIA GRAUR, prodecan, Facultatea Transfrontalieră, Universitatea "Dunărea de Jos": Noi suntem în Chişinău în trei centre de admitere. Acesta este unul dintre ele, pe parte de probe sportive, mai mult. La noi admiterea a început de astăzi şi ţine până pe data de 24 iulie. Pe data de 25 și 26 urmează să fie probele sportive și interviurile. Celelalte centre au până pe data de 26 iulie.


Proiectul educațional le oferă studenților din Republica Moldova oportunitatea de a obține o diplomă recunoscută european, fără a fi nevoiți să se mute permanent în România.


IULIA GRAUR, prodecan, Facultatea Transfrontalieră, Universitatea "Dunărea de Jos": În primul rând este ideea de a studia acasă. Noi, cadrele didactice venim din Galaţi la Chişinău și facem orele cu studenții noștri aici. Acesta ar fi un prim avantaj al studenților că studiază acasă. Acesta este și motto-ul nostru. Diploma este recunoscută la nivel european. Un alt aspect important este că noi oferim o bursă tuturor studenților noștri.


Universitatea Dunărea de Jos oferă programe de licenţă şi masterat la Chişinău, Comrat şi Cahul. Principalii parteneri sunt Universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova, Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport şi Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă".

author-img_1

Sorina Golovatiuc

Reporter