Este aglomeraţie la punctele de trecere a frontierei moldo-române. Peste 300 de camioane au traversat frontiera, doar în această noapte, prin punctul vamal Leușeni–Albița. În urma discuțiilor cu autoritățile din România, a fost deschisă, pe parcursul nopții, o pistă suplimentară în regim REVERS la postul vamal Leușeni–Albița. Aceasta a fost utilizată pentru trecerea camioanelor fără marfă, separat de transporturile cu încărcătură.
Acum, pista este utilizată pentru fluidizarea traficului de autoturisme, urmând să fie redeschisă pentru procesarea camioanelor fără marfă. Creșterea volumului de transport procesat prin posturile vamale de frontieră, pe ambele sensuri, a crescut de la 2.000 de camioane în 24 de ore, în urmă cu o lună, la peste 3.000.
Potrivit Serviciului Vamal, fluxul intens a fost generat de mai mulți factori, printre care creșterea sezonieră a exporturilor de cereale, reorientarea rutelor comerciale ale operatorilor economici din Republica Moldova și Ucraina după declanșarea războiului, precum și majorarea tranzitului de mărfuri ucrainene prin R. Moldova, pe fondul atacurilor asupra infrastructurii din Ucraina.
Traficul intens la postul vamal Leușeni–Albița a început pe 28 octombrie, pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Pentru reducerea timpilor de așteptare, autoritățile au recomandat călătorilor să opteze, dacă itinerarul le permite, pentru punctele de trecere alternative Leova–Bumbăta și Cahul–Oancea.
Astăzi, Serviciul Vamal a anunțat că fluxul sporit de trafic a fost fluidizat, iar circulația se desfășoară fără dificultăți, cu timpi minimi de traversare a frontierei.