Extinderea accesului produselor moldovenești pe piața indiană, atragerea investițiilor și dezvoltarea cooperării în domeniul energiei regenerabile și al transformării digitale. Sunt principalele subiecte discutate astăzi, la Chișinău, în cadrul primului Forum de Afaceri Moldova-India, cu ocazia primei vizite oficiale în Republica Moldova a președintelui indiei, Drupadi Murmu.
Forumul a adunat reprezentanți ai autorităților și ai mediului de afaceri din ambele state, care s-au arătat interesați de a se extinde pe ambele piețe.
HURRAH MEHTA, investitor din India: Explorăm să investim în construcții și cum am putea noi să facem parte din procesul de creștere a economiei din Republica Moldova. Analizăm sectoarele precum agricultura, construcții.
VASILE DRANGOI, agent economic: Noi avem un interes foarte mare cu înghețata să o exportăm pe piața din India, să importăm produse de acolo. Noi în Turcia am construit o fabrică de înghețată acum vrem să ne ocupăm cu uleiurile de cocos, cu cacao, cu ceaiurile.
Potrivit Agenției de Investiții, Republica Moldova pune accent pe exportul de fructe și legume.
MIHAI BURUNCIUC, director adjunct Agenția de Investiții: Republica Moldova pune accent pe piața indiană momentan pe fructele și legumele proaspete. Cea mai mare cantitate din toate produsele care sunt exportate din Republica Moldova sunt merele proaspete. Interesul lor este în electronică, automotiv și mai ales în energie regenerabilă în special biogazul.
Președinta Indiei, Droupadi Murmu, a declarat că vizita sa reflectă dorința New Delhi de a consolida cooperarea cu Republica Moldova în domeniile politic, economic și social.
DROUPADI MURMU, președinta Indiei: Eu și președinta Maia Sandu am purtat niște discuții foarte călduroase, prietenoase și orientate spre viitor, acoperind întregul spectru de relații bilaterale. Am revizuit toate progresele realizate în ultimii ani și am căzut de acord să consolidăm și mai mult cooperarea într-un domeniu vast de sectoare. Am convenit să consolidăm cooperarea în sectoare vitale precum logistica, produsele farmaceutice, energia regenerabilă și inteligența artificială.
La rândul său, și președinta Maia Sandu a subliniat că relațiile dintre Republica Moldova și India devin tot mai strânse.
Citește și: Maia Sandu: Doar prin colaborare atragem investiții și dezvoltăm regiunile de frontierăMAIA SANDU, președinta Republicii Moldova: În ultimii ani, dialogul politic dintre țările noastre a prins viteză. În 2024 am reluat, după 21 de ani, consultările politice bilaterale și am inaugurat Ambasada Republicii Moldova la New Delhi. Au urmat pași concreți: India și-a deschis piața pentru merele moldovenești, iar R. Moldova a aderat la Alianța Solară Internațională – inițiativă globală lansată de India împreună cu Franța.Vrem ca această relație să aducă rezultate concrete pentru oamenii noștri – în comerț, în investiții, în energie, în educație și sănătate.
În anul 2025, comerțul bilateral dintre Republica Moldova și India a constituit 80,5 milioane de dolari SUA, în creștere cu 6,87% față de anul precedent. În țara noastră sunt înregistrate 75 de companii cu capital mixt moldo-indian. La începutul anului 2025, Republica Moldova a exportat primele merele moldovenești. Prima livrare comercială a pornit spre Mumbai, India, din satul Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei.