De astăzi, Ucraina aşteaptă ca Rusia să respecte o încetare a focului pentru 30 de zile. Este anunţul făcut de preşedintele Volodimir Zelenski, după ce Vladimir Putin a plusat pentru negocieri de pace directe cu Kievul, dar fără oprirea atacurilor pe mare, pe uscat şi în aer.
„Încetare a focului sau sancţiuni” – a fost mesajul fără echivoc lansat chiar în capitala Ucrainei de liderii Franţei, Marii Britanii, de cancelarul Germaniei şi premierul Poloniei, la care Rusia trebuia să răspundă.
Kremlinul a ales să îl ignore şi a reluat ideea unor negocieri de pace, începând de joi, în Turcia.
„Îl aştept pe Putin personal”, a aruncat mănuşa Volodimir Zelenski. El a răspuns astfel şi apelului imediat al liderului de la Casa Albă, Donald Trump, relatează TVR Info.
Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: În Ucraina, nu avem nicio problemă să negociem. Suntem gata pentru negocieri în orice format. Voi fi în Turcia joia aceasta, pe 15 mai, și îl aștept pe Putin în Turcia. Personal! Sper că, de data aceasta, Putin nu va căuta motive pentru care nu poate face ceva. Suntem gata să discutăm pentru a pune capăt războiului. Joi, Turcia. Președintele Trump susține asta, toți liderii susțin asta.
Preşedintele Ucrainei a mulţumit tuturor celor care s-au alăturat online discuţiilor cruciale de sâmbătă, printre care s-a numărat şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan.
Cancelariile occidentale au transmis deja că nu vor da înapoi de la ceea ce au anunţat acum două zile, la Kiev. Chiar astăzi, Londra continuă aceste eforturi şi găzduieşte o reuniune a miniştrilor de externe, pe tema sprijinului pentru Ucraina şi a cooperării regionale în materie de apărare. Totul în preambulul unui Summit cu liderii Uniunii Europene, ce va avea loc peste fix o săptămână, în Marea Britanie.