Extern

Zelenski enumeră România printre statele care au ajutat Ucraina cu apărarea antiaeriană: „Nu putem vorbi deschis despre toate acum”

post-img
Apărare aeriană

Preşedintele Volodimir Zelenski a menţionat România printre ţările cărora le-a mulţumit duminică seară pentru că au ajutat Ucraina cu apărarea antiaeriană, în condiţiile în care iarna se apropie şi este de aşteptat ca Moscova să-şi intensifice atacurile asupra infrastructurii ucrainene.

„Suntem aproape la jumătatea lunii noiembrie şi trebuie să fim pregătiţi pentru posibilitatea ca inamicul să mărească numărul de lovituri cu drone sau rachete asupra infrastructurii noastre.

Rusia se pregăteşte pentru iarnă. Iar în Ucraina, toată atenţia noastră ar trebui să se concentreze asupra apărării, asupra răspunsului la terorişti, asupra a tot ceea ce poate face Ucraina pentru a le permite oamenilor noştri să treacă mai uşor peste această iarnă şi pentru a creşte capacităţile soldaţilor noştri”, le-a spus Zelenski ucrainenilor, în mesajul său zilnic adresat naţiunii, conform News.ro.

În acest context, el a mulţumit țărilor care au ajutat Ucraina cu apărarea aeriană, enumerând mai multe state, între care şi România: „Statele Unite, Germania, Franţa, Marea Britanie, Norvegia, Italia, România, Suedia, Olanda, Slovacia, Cehia, Bulgaria, Polonia, statele baltice şi alte ţări”.

Zelenski a spus că aceste ţări au contribuit cu sisteme Patriot, NASAMS, IRIS-T, RAVEN, Hawk şi alte sisteme de rachete care ajută la apărarea antiaeriană.

„Nu putem vorbi deschis despre toate acum, dar apărarea aeriană a Ucrainei este deja mai puternică decât anul trecut.

Are diferite capacităţi, dar, din păcate, nu protejează încă pe deplin întregul teritoriu. Dar lucrăm pentru a o face şi mai puternică”, a afirmat Volodimir Zelenski.

El a spus că fiecare țară care ajută Ucraina să își consolideze apărarea aeriană „ajută la protejarea unor vieţi” și le-a cerut ucrainenilor, tuturor celor „ale căror voci sunt auzite în lume”, jurnaliştilor, tuturor celor care susţin Ucraina în lume să ajute la consolidarea apărării.

„Să ajute! Suntem capabili să trecem cele mai dificile teste. Dar numai când suntem împreună, în unitate, când avem grijă unii de alţii şi când milioane de oameni îşi ajută apărătorii şi ţara. Este imperativ să fim uniţi şi recunoscători”, a pledat Zelenski, în condiţiile în care se vorbeşte din ce în ce mai mult despre o „oboseală” a Occidentului în ceea ce priveşte ajutorul acordat Ucrainei.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter