Dumitru Vartic s-a prezentat marți, 11 august, în fața instanței în dosarul privind procesul-verbal de contravenție întocmit pe numele soției sale, Ludmila Vartic, în ziua în care aceasta a decedat. Vartic susține că i-a prezentat polițistului o fotografie a buletinului soției sale, transmisă anterior de aceasta, și că i-ar fi cerut agentului să întocmească amenda pe numele ei pentru a nu primi punctele de penalizare.
Întrebat cum a acceptat polițistul să întocmească procesul-verbal pe numele soției sale, Dumitru Vartic a spus că i-a cerut doar să îi aplice amenda și punctele de penalizare pe numele acesteia, pentru a-și păstra propriile puncte de penalizare.
Eu am prezentat o poză din telefonul meu a buletinului soției pe care ea mi l-a transmis ceva timp înainte. Sub nicio formă nu aveam la mine fizic actele respective, a declarat Dumitru Vartic, pentru Unimedia.
Polițistul care ar fi întocmit un proces-verbal de contravenție pe numele Ludmilei Vartic după decesul acesteia a fost trimis în judecată pe 3 august. Acesta este învinuit de confecționarea, deținerea și folosirea documentelor oficiale false, inclusiv a documentelor electronice false, faptă comisă de două persoane, potrivit Procuraturii Anticorupție.
Pe 3 martie 2026, polițistul l-a oprit în trafic pe Dumitru Vartic din cauză că ignorase indicatoarele rutiere. Pentru a evita sancționarea, șoferul i-a solicitat polițistului ca procesul-verbal să fie întocmit pe numele soției sale. În urma acestei înțelegeri, polițistul ar fi întocmit un proces-verbal de contravenție pe numele soției lui Dumitru Vartic, folosind datele personale furnizate de acesta.
Vartic ar fi semnat ulterior documentul în locul soției sale, fără acordul acesteia, imitându-i semnătura cu ajutorul unui stilou digital. Acest lucru s-ar fi întâmplat în condițiile în care femeia fusese depistată decedată în dimineața aceleiași zile, înainte de întocmirea procesului-verbal.
Ulterior, după primirea copiei procesului-verbal, șoferul ar fi achitat, la 10 martie 2026, prin sistemul MPay, 500 de lei aplicată prin procesul-verbal respectiv. Pentru infracțiunea imputată, fostul polițist riscă amendă între 47.500 și 75.000 de lei sau închisoare de la trei la șase ani.
Pe 16 aprilie, Procuratura Generală a anunțat, în cadrul unui briefing de presă, pornirea unei cauze penale pe numele unui agent constatator din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) pentru că ar fi întocmit un proces-verbal de contravenție pe numele Ludmilei Vartic.
Citește și: Dumitru Vartic, pus sub acuzare în dosarul suicidului soției sale. Are interdicție de a părăsi RM„Conducerea urmăririi penale a fost dispusă unui procuror din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău", a precizat adjunctul procurorului general responsabil de urmărirea penală, Sergiu Rusu.
Ludmila Vartic, educatoare din Hâncești și mamă a doi copii, s-a sinucis pe 3 martie în contextul unor presupuse abuzuri din partea soțului său. Dumitru Vartic a respins acuzațiile, susținând că acestea sunt „neadevărate și nefondate".