TV Network
Canalele TVR
Politic

Ministrul Apărării, după survolarea dronei: „Rugăm cetățenii să fie vigilenți”

post-img
Anatolie Nosatîi

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, îi îndeamnă pe cetățeni să fie vigilenți și să informeze autoritățile despre orice obiect necunoscut, după ce o dronă a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova. Oficialul spune că aparatul a fost detectat de radarele Armatei Naționale.

În contextul noului incident, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a avertizat că războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei reprezintă un risc și pentru Republica Moldova.

„Vecinătatea de război și continuarea de către Federația Rusă a războiului nejustificat împotriva Ucrainei pune o amenințare și pentru Republica Moldova. Pune în pericol viața cetățenilor noștri", a declarat ministrul.

Nosatîi a condamnat războiul și le-a cerut cetățenilor să manifeste prudență și să respecte recomandările autorităților.

„Rugăm cetățenii să fie vigilenți și, la depistarea obiectelor necunoscute, să informeze instituțiile statului, ca să protejăm viața lor și să acționăm în conformitate cu protocolul stabilit", a spus ministrul Apărării.

Întrebat dacă drona a fost detectată de radare, Anatolie Nosatîi a confirmat că aceasta a fost identificată de sistemele de monitorizare ale Armatei Naționale.

„Drona a fost detectată de radarele aflate în dotarea Armatei Naționale. S-a aflat un timp scurt, dar a fost fixată survolarea ilegală a spațiului național", a precizat oficialul.

Drona, de tip similar aparatului rusesc „Gheran-3", a pătruns în noaptea de 10 august în spațiul aerian al Republicii Moldova din direcția regiunii Odesa și a traversat teritoriul țării timp de aproximativ un minut.

Potrivit Ministerului Apărării, aparatul de zbor a fost detectat de radarele aflate în dotarea Armatei Naționale, fiind fixată survolarea ilegală a spațiului aerian național. Incidentul nu a fost urmat de alte consecințe.

Incidentul are loc la scurt timp după ce o altă dronă a căzut în extravilanul localității Crocmaz, raionul Ștefan-Vodă. În urma exploziei s-a produs un incendiu de vegetație, însă nicio persoană nu a fost rănită.

Ministerul Afacerilor Externe a calificat incidentul de la Crocmaz drept o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova și a condamnat războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Potrivit Centrului de operații aeriene al Armatei Naționale, de la începutul războiului din Ucraina, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate peste 50 de incidente cu drone.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter