Actualitate

Acordul de securitate UE-Ucraina, o etapă spre pace şi prosperiate, declară Zelenski

post-img
Charles Michel, Volodimir Zelenski
Sursa foto: PictureAlliance / Icon Sport

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat joi în vizită la Bruxelles pentru a semna un acord de securitate cu Uniunea Europeană, a estimat că acest text constituie o etapă spre "pace şi prosperitate" pe continent, informează AFP.

Deplasarea liderului ucrainean în Belgia are loc la câteva zile după deschiderea negocierilor oficiale pentru aderarea Ucrainei la UE, la peste doi ani de la declanşarea invaziei ruse.

"Vom semna trei acorduri de securitate, dintre care unul cu întreaga UE", a anunţat Zelenski pe contul său de pe reţeaua socială X, afirmând că el va avea întrevederi cu lideri ai UE şi ai statelor membre, potrivit Agerpres.

"Pentru prima dată, acest acord va consacra angajamentul tuturor celor 27 de state membre de a furniza Ucrainei un sprijin important, independent de orice schimbare instituţională internă", a spus Zelenski.

Ucraina, pentru care sprijinul occidental este esenţial, caută să facă peren acest ajutor.

"Fiecare etapă depăşită ne apropie de obiectivul nostru istoric de pace şi prosperitate în casa noastră europeană comună", a adăugat el.

Ucraina a semnat deja 17 acorduri de securitate bilaterale similare, printre care cu SUA, Franţa, Germania, Regatul Unit şi Japonia.

Acesta este angajamentul asumat de ţările aliate ale Ucrainei de a-i furniza ajutor militar, financiar, umanitar şi politic, în condiţiile în care Kievul, în penurie de resurse, este în dificultate în faţa Moscovei pe frontul de est.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter