Unii contribuabili din Republica Moldova continuă să încalce legea. Anul trecut, inspectorii au depistat peste 200 cazuri de achitare a salariilor în plic, angajări fără contracte de muncă sau nerespectarea termenului de plată a lefurilor. Potrivit experţilor, economia tenebră în Republica Moldova constituie 20 la sută din PIB.
Datele Biroului Naţional de Statistică arată că, anul trecut, 17,2% dintre cetăţeni au lucrat neoficial și au primit salarii în plic. Cei mai mulţi au fost din domenii precum agricultură, comerţ, construcții și industrie.
PONDEREA SALARIAŢILOR CARE MUNCESC FĂRĂ CONTRACTE
Agricultură – 74,4%
Construcţii -10.4%
Industrie – 4,0%
Comerţ – 2,0%
Din iulie 2023, după intrarea în vigoare a modificărilor legislative privind controalele inopinate, Inspectoratul de Stat al Muncii a verificat 300 de agenții economici. 65 dintre aceștia utilizau munca nedeclarată, iar 203 persoane primeau salariul în plic.
MUNCA NEDECLARATĂ
Controale inopinate - 300 agenți economici
Utilizau munca nedeclarată – 65 angajatori
Munceau fără contract/primeau salariu în plic - 203 persoane
Un studiu realizat la comanda Ministerului Muncii și Protecției Sociale în rândul a 208 agenți economici din Republica Moldova arată că 55% dintre ei spun că plățile salariale neoficiale sunt destul de răspândite sau chiar foarte răspândite.
MARIN GOSPODARENCO expert în finanțe publice: „Agenții economici cred că întotdeauna impozitele sunt prea mari pentru ei, respectiv cotizațiile către bugetul de stat sunt foarte mari, statul nouă nu ne dă nimic, partea cealaltă infrasructură. Din partea angajților cei motivează să meargă pe partea informală este lipsa locurilor de muncă.”
Unii salariaţi spun că nu vor accepta niciodată să muncească neoficial, alţii, însă, sunt gata să lucreze ilegal în schimbul unui salariu mai mare.
„Și eu am fost în așa situație, dar la moment totul este legal . 00.12-00.14 Eu lucrez pe contract, tot oficial.”
„Da, am muncit la negru. Aceasta practică se întâlnește des. Pentru angajatori e mai bine să plătească în plic pentru că achită impozite mai mici.”
„Din start când am pornit munca știam ce înseamnă să ai o pensie sau statul să îmbunătească resursele financiare.”
Munca informală presupune o serie de dezavantaje pentru salariat.
CĂTĂLIN ȚACU director, Inspectoratul de Stat al Muncii: „De foarte multe, în cazul în care relația de muncă încetează, acea parte asupra căruia angajatul și angajatorul s-au înțeles să fie plătită în plic nu se mai plăteste pentru că nu există un contract pentru ea. Este o discrepanță foarte mare dintre salariu pe care-l primește și situații neplăcute de îmbolnăvire....”
Potrivit estimărilor oficiale, aproximativ 190 de mii de angajaţi din Republica Moldova primesc salariul în plic, astfel, bugetul de stat pierde anual zeci de miliarde de lei. Miniştii Muncii și Economiei spun că se întreprind măsuri pentru a-i aduce în legalitate pe cei care muncesc la negru.
ALEXEI BUZU ministrul Muncii și Protecției Sociale: „Ne vom focusa în special pe trei sectoare : agricultură, construcții și Horeca. Am mai comunicat lucru, lucrăm cu o echipă de ingineri pentru a putea utiliza modele de inteligență artificială pentru a ne ajuta să identificăm riscuri de muncă la negru."
DUMITRU ALAIBA ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Trebuie să asigurăm o economie corectă, o economie cu condiții egale pentru toți care să plătescă partea corectă de impozite."
Salariații care muncesc la negru sau le sunt încălcate alte drepturi pot depune sesizări la Linia Verde a Inspectoratului de stat al Muncii sau pe adresa de email a intituției. În Republica Moldova, utilizarea muncii nedeclarate se sancţionează cu amendă de la 3 mii de lei, pentru persoanele fizice, şi până la 15 de mii de lei pentru cele juridice.