În lumea lor, fiecare respirație este o victorie, iar fiecare gram în greutate e un progres colosal. Astăzi, este Ziua Mondială a Prematurității, o zi dedicată celor care au venit pe lume mai devreme, dar au demonstrat ce înseamnă cu adevărat cuvântul rezistenţă și dorință de viață.
Mihaela s-a născut la doar 26 de săptămâni. Recent, a împlinit opt ani şi este elevă în clasa a doua. Mama ei îşi aminteşte de clipa în care a luat-o pentru prima data in brate.
TATIANA ŞENDREA, mamă: Cu opt ani în urmă am născut-o de 780 de grame, la 26 de săptămâni. Avea 30 de centimetri. Un boţişor de om, o păpuşică mică, vie. Am trecut printr-o încercarea grea. Dumnezeu le dea celor care pot să ducă această încercate. Mihaela a fost o adevărată luptătoare. Mulţumim şi medicilor care ne-au susţinut.
Experienţa prin care a trecut a făcut-o mai puternică şi a învăţat-o să aprecieze fiecare clipă alături de copiii ei.
TATIANA ŞENDREA, mamă: Mămicilor le spun să aibă multă putere, răbdare. Nu e deloc uşor, dar copiii simt dragostea, frica. Simt toate gândurile pozitive şi negative ale mămicilor. Le doresc să fie curajoase, să nu le fie frică.
La Spitalul "Gheorghe Paladi" sunt acum 30 de copii care s-au născut premature. Ei sunt monitoriţi permanent de medicii. Printre bebeluși sunt şi doi gemeni care s-au născut la 32 de săptămâni.
ANA RUSU, medic neonatolog, Spitalul municipial "Gheorghe Paladi": De obicei, măsurăm tensiunea la fiecare trei ore, după cum vedeţi noi avem pulsoximetre. Monitorizăm saturaţia şi frecvenţa cardiacă permanent şi deja facem analize la necesitate.
Liuba Cozonac a trecut si ea prin mari emotii. S-a externat cu bebelusul ei după mai bine de o lună petrecută în spital.
LIUBA COZONAC, mamă: A fost o zi grea pentru noi data de 3 octombrie. A fost o naştere cezariană, dar ne bucurăm pentru că avem un copil perfect sănătos. Suntem foarte mândri. El s-a născut prea mic şi îmi făceam şi griji, pentru că copiii la aşa termen este o perioada grea pentru ei şi trebuie să depună efort. Acum ne externăm. Este un pic mai măricel.
În ultimii ani, copiii născuţi prematur au tot mai des afecțiuni care le agravează mult starea de sănătate şi aşa este extrem de fragile.
OLGA VIDAICO, şef Secţie reanimare nou-născuţi, IMC: Suntem arhiplini. Solicitări sunt multe. Mereu suntem suprasolicitaţi. Copii se află mai mult decât ar trebui să se afle în reanimare, deoarece necesită o îngrijire de lu ngă durată, cu ventilare de lungă durată. Pe an ce trece, se complică cazurile. Mămicile aduc pe lume copii cu mai multe infecţii, patologii pe care le posedă mamele. Copiii se nasc cu mult mai gravi decât în anii precedenţi. Comparativ cu ultimii ani, întineresc mai multe patologii şi copiii ajung la noi în stare cu mult mai gravă şi le se acordă ajutor.
În fiecare an, pe 17 noiembrie este marcată Ziua Mondială a Prematurității, o zi dedicată conștientizării provocărilor și miracolelor legate de venirea pe lume a copiilor născuți înainte de termen.