După consultările cu partidele și formațiunile politice parlamentare, președintele României Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier, relatează tvrinfo.ro.
“Luca Niculescu este un diplomat, care are ca meserie să armonizeze poziții. În ultimii patru ani s-a ocupat de procesul de aderare a României la OCDE și în calitatea asta a lucrat cu instituțiile statului român și a făcut o muncă în care a dus la elaborarea la 100 de acte normative cu acordul partidelor parlamentare. Tot legat de OCDE, este un moment în care România să facă saltul pe care aderarea la OCDE i-l permite. (…) Alegerea a venit în urma consultărilor de azi. Am ales persoana care are cele mai mari șanse să întrunească o majoritate”, a declarat președintele Nicușor Dan.
Luca Niculescu a fost ambasador al României în Franța și este secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe.
Născut la 25 aprilie 1971, la București, Luca Niculescu are un traseu profesional atipic pentru politica românească. A absolvit Facultatea de Jurnalism din București și a urmat un master în jurnalism european la Strasbourg. Timp de aproximativ două decenii a lucrat în presă, fiind jurnalist și redactor-șef al Radio France Internationale România și colaborând cu publicații și posturi franceze. A realizat, de asemenea, emisiuni de televiziune pe teme de politică externă.
În 2016, Niculescu a făcut trecerea către diplomație, când a fost numit ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Franța, Monaco și Andorra. A ocupat postul până în 2022 și, în această calitate, a reprezentat România și în relația cu organizații internaționale cu sediul la Paris, inclusiv OCDE și Organizația Internațională a Francofoniei.
Din septembrie 2022, este secretar de stat în MAE și coordonator național al procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). În mai 2026, Niculescu anunța că România închisese 24 dintre cele 25 de comitete din procesul de aderare.
Niculescu a primit mai multe distincții, între care Legiunea de Onoare în grad de Comandor, acordată de Franța în 2023, și Crucea Regală a Casei Regale a României, în 2022.