Cultură

Timp de cinci zile, în cadrul Bookfest Chișinău 2023 vor fi organizate zeci de lansări și întâlniri cu cei mai îndrăgiți scriitori

post-img
Bookfest Chișinău 2023

Bookfest Chișinău 2023, eveniment organizat sub Înaltul Patronaj al Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și al Președintelui României, Klaus Iohannis, va aduna la Chișinău peste 30 de edituri de pe cele două maluri ale Prutului cu cele mai bune oferte editoriale în limba română.

În acest context, vă invităm miercuri, 30 august, ora 12:00, la deschiderea oficială a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău 2023, care va avea loc la Mediacor, Universitatea de Stat din Moldova (str. Alexei Mateevici nr. 60).

La eveniment vor participa scriitori, jurnaliști, directori de edituri și mai mulți oficiali, printre care miniștrii Culturii din Republica Moldova și România, Sergiu Prodan și Raluca Turcan, miniștrii Educației, Dan Perciun și Ligia Deca, precum și consilierii prezidențiali pe domeniul culturii, Angela Brașoveanu și Sergiu Nistor. 

Toate evenimentele din cadrul Bookfest Chișinău 2023 vor fi desfășurate în perioada 30 august-3 septembrie, iar intrarea publicului va fi liberă. Programul activităților din cadrul Salonului Internațional de Carte îl puteți găsi AICI.

Ediția 2023 a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău beneficiază de susținerea financiară a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, a Ministerului Culturii din România și a Ministerului Culturii din Republica Moldova. Parteneri strategici: USAID, Ambasadele Suediei și a Marii Britanii, Goethe-Zentrum Chișinău, Institutul Cultural Român. Organizatorii evenimentului sunt Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, Mediacor, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova și Asociația Editorilor din România.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter