Sindicatele din domeniul transportului public au oprit total activitatea de suprafață - autobuze, troleibuze, tramvaie.
Este posibil ca acțiunea să ţină până luni, avertizează Ministerul de Externe de la Bucureşti, într-o atenţionare de călătorie.
De două zile, tensiunile sindicale sunt la cote înalte în Sofia.
Şi ieri, singurul mijloc de transport public care a funcţionat, conform programului, a fost metroul.
Muncitorii bulgari cer salarii mai mari cu aproape jumătate, iar pentru asta sunt gata să continue o adevărată blocadă în capitala ţării.
Protestul a dus deja la tensiuni politice între ministerul de Finanţe şi municipalitate.
Dacă tranzitaţi sau intentionaţi să călătoriţi în Bulgaria, este indicat să vă informaţi în privinţa programului de funcţionare al serviciilor de transport.