Justiție

/DOC/ Cum a fost eliberat criminalul Dorin Sușițchi: 240 de zile de lucru pe șase ani de închisoare

post-img
Reținerea lui Dorin Sușițchi

Dorin Sușițchi, condamnat în 2002 la detenție pe viață, pentru mai multe capete de acuzare, în special pentru omor premeditat săvârșit în circumstanțe agravante, a fost eliberat din închisoare în urma unei încheieri a Judecătoriei Orhei, sediul Rezina, din 27 februarie 2025, în aceeași zi cu criminalul Alexandru Sinigur (Nenu).

Conform deciziei instanței respective, au fost admise cererile condamnatului din 11 și 27 decembrie 2024 cu privire la înlocuirea părții neexecutate din pedeapsa închisorii, cu una mai blândă în temeiul art. 92 din Codul Penal – înlocuirea părții ne-executate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă.

Citește și: /DOC/ Cronica eliberării lui Sinigur. Decizia controversată a judecătorului Igor Negreanu

Instanța a înlocuit partea ne-executată a pedepsei penale a închisorii pe termen de 30 de ani – 5 ani și 10 luni, 26 de zile – cu cea sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității pe termen de 240 de ore, stabilindu-i lui Dorin Suşiţchi următoarele obligații:

să se prezinte la organul de probațiune de la locul de domiciliu în termen de 5 zile de la eliberare; b) să anunțe în scris, în prealabil, organul de probațiune de la locul de domiciliu despre schimbarea domiciliului sau orice deplasare care depășește 5 zile; c) să repare daunele cauzate familiilor victimelor infracțiunilor pentru care a fost condamnat în valoare de 500.000 de lei, în termen de cinci ani 10 luni şi 26 de zile din ziua eliberării; d) să participe la programe probaţionale.

Pe 15 aprilie, Curtea de Apel Nord a dispus reținerea și plasarea lui Dorin Sușițchi în custodia instituției penitenciare pentru executarea în continuare a pedepsei cu închisoare neexecutată de 5 ani, 10 luni și 26 de zile, care se va pune în sarcina Inspectoratului General de Poliție și a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Citește și: /VIDEO/ Condamnatul Sușițchi a fost reținut de oamenii legii. El urmează să se întoarcă după gratii

În 2002, Dorin Sușițchi a fost condamnat la detenție pe viață, iar în 2024 pedeapsa i-a fost comutată (schimbată) în 30 de ani. El fost condamnat pentru omor premeditat săvârşit cu circumstanţe agravante; pentru săvârşirea mai multor infracţiuni etc.

Potrivit Ministerului Justiţiei, după aplicarea legii amnistiei modificate, nouă deţinuţi condamnati pe viată au fost eliberaţi.

În afară de Sușițchi, doar Sinigur a ajuns deocamdată înapoi după gratii, în urma deciziei Curţii de Apel Nord.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor