TV Network
Canalele TVR
Social

Operații cu proteze de șold și genunchi, mai accesibile pacienților. Cât durează acum programarea?

Pacienții care au nevoie de proteze de șold și genunchi au șanse să așteapte tot mai puțin pentru o operație. Timpul de așteptare a fost și de cinci ani dar acum perioada s-a redus la 9 luni, cel mult un an. În unele spitale raionale, intervențiile pot fi făcute chiar fără listă de așteptare.

Medicii spun că protezarea este necesară atunci când articulația soludului sau a genunchilor este grav afectată. Irina Munteanu are 68 de ani și s-a înscris pe lista de așteptare în 2023.


IRINA MUNTEANU, pacientă: Mă dureau picioarele. Am trecut toate analizele, am trecut roentgenul și ne-au spus că lecuire nu este, numai operație și la ambele picioare. O să facem la unulul și apoi. O să începem cu dreptul și apoi mergem și cu stângul.


Cazurile de artroză au crescut cu până la 20% în ultimele decenii. Printre cauze se numără înaintarea în vârstă și anii de muncă fizică.


ANDREI USATÎI, șef secția consultativă, Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie: Problema ne așteaptă pe toți și pe mine, și pe dumneavoastră. Cu cât omul trăiește mai mult, cu atât afectarea articulațiilor, clar lucru că se afectează diferit, dar aici influențează un șir întreg de factori, în primul rând vârsta pacientului, modul de viață care l-a dus până acum.


După operație urmează recuperarea. Pacientul începe să se miște din primele zile și face kinetoterapie. Recuperarea poate dura câteva luni. Pentru a reduce timpul de așteptare, la Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie din Chișinău a fost deschisă o nouă secție de endoprotezare. Este a treia secție de acest fel din cadrul instituției. Investiția a costat peste 2,5 milioane de lei, bani din bugetul spitalului. În noua secție sunt făcute aproximativ 15 operații pe săptămână.


SERGIU CIOBANU, medic ortoped-traumatolog: Preconizăm în această secție într-un an de zile să efectuăm în jur de 650–700 de intervenții de acest tip. Capacitatea secției este de 20 de paturi.


Și la nivel național numărul intervențiilor chirurgicale este în creștere. În 2026, CNAM a contractat peste 7.500 de cazuri de protezare a articulațiilor mari. Operațiile vor fi realizate în 22 de instituții medicale și s-au alocat 540 de milioane de lei.


ALINA PASCAL, consultantă principală, CNAM: Pentru pacienții care solicită să fie realizată intervenția în instituțiile din Chișinău sau Bălți, deci avem o listă generală. În această listă avem circa perioada de așteptare circa 9 luni până la un an, în dependență de instituția care este selectată de către pacient. Dacă pacientul alege să realizeze intervenția într-o instituție de nivel raional, lista este practic la zi.


Și în cazul protezărilor de umăr acestea sunt realizate fără o listă de așteptare. În 2025, în Republica Moldova au fost efectuate peste 7.200 de operații de protezare a aparatului locomotor, cele mai multe fiind intervenții la genunchi și șold.

author-img_1

Gabriela Suleac

Reporter