TV Network
Canalele TVR
Social

Focul mocnește sub deșeuri la Orhei. Pompierii au decis să intervină cu tehnică grea

video

De mai bine de 24 de ore, pompierii şi salvatorii luptă cu flăcările de la groapa de gunoi din Orhei. Situaţia este gravă, a anunţat, în această dimineaţă, primarul municipiului. Focarele ascunse sub mormanele mari de deșeuri sunt greu de stins, iar pentru a ajunge la ele salvatorii folosesc excavatoare şi buldozere.

RAMIZ ANSAROV, primarul municipiului Orhei Din păcate, în această dimineaţă incendiul s-a extins şi situaţia este mai complicată decât ieri. De la primele ore sunt în legătură cu serviciile implicate şi urmărim permanent evoluţia situaţiei.

La groapa de gunoi din municipiul Orhei au fost mobilizate trei echipaje de salvatori şi pompieri. Responsabilii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă spun că folosesc tractoare, excavatoare, buldozere şi camioane pentru a ajunge la sursa arderii.

LILIANA PUŞCAŞU, ofiţer de presă, IGSU Ţinând cont de specificul intervenţiei şi de necesitatea efectuării lucrărilor de desfacere şi împrăştiere a deşeurilor, pentru identificarea focarelor ascunse, al faţa locului au fost antrenate şi forţele şi mijloacele autorităţilor publice locale din municipiul Orhei. Aici vorbim de peste două tractoare, autocamioane şi excavatoare. Flăcările se menţin sub control. Nu vorbim de o ardere deschisă dar de o ardere închisă care mocneşte în adâncime.

Flăcările au izbucnit în noaptea de 19 august.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter