Tinerii care aleg o carieră în pedagogie vor face practică în şcoli şi grădiniţe încă din primul an de facultate. Totodată, la absolvire, pe lângă teză și examene, studenţii vor susține o lecție publică pentru a-și demonstra abilitățile de predare. Modificările se regăsesc într-o concepţie nouă de pregătire a viitoarelor cadre didactice, prezentate astăzi de Ministerul Educaţiei şi Cercetării
VICTORIA ANDRIŢCHI, director, Institutului Național pentru Educație și Leadership: Pilonul central al acestei reforme este practica pedagogică. Este axa centrală în jurul căreia vor fi construite de fapt planurile de formare iniţială a cadrelor didactice.PRactica începe din anul I, semestrul I şi este conectată strâns cu ceea ce învaţă studentul la disciplinele academice. Deci învaţă un concept, merge şi observă asta în şcoală, discută cu mentorul din şcoală, revine la universitate şi consolidează acest subiect. O altă schimbare anunțată astăzi se referă la evaluarea licenței și masteratului care ar urma să includă trei componente: o lecție publică, urmată de analiza propriei activități; o probă cu situații practice sau simulate din activitatea didactică; și o teză legată de probleme reale de predare și învățare. DAN PERCIUN, ministrul Educaţiei şi Cercetării: Concepţia propune o evaluare integrată la absolvire. Să revenim la un examen unic, integrator, care să fie aplicat tuturor absolvenţilor în aşa fel încât să testăm atât competențele teoretice, dar şi acele competențe reale practice, demonstrabile în cadrul unei lecţii, demonstrabile în procesul didactic nemijlocit. Noua concepţie urmează să fie aplicată incepând cu luna septembrie 2027. Proiectul urmează să fie consultat cu reprezentanţii facultăţilor cu profil pedagogic, tinerii specialişti dar şi specialişti din domeniul educaţiei.