Premierul Vasile Tofan a declarat pentru anul 2025 venituri de peste 906.000 de dolari, la care se adaugă câștiguri în lei, euro și hrivne. Declarația de avere a fost depusă și făcută publică odată cu numirea sa în funcție. Cea mai mare parte a veniturilor în dolari provine din activitatea lui Tofan la compania Horizon Capital, unde a declarat un salariu de 300.000 de dolari și un bonus de performanță de 317.680 de dolari. Totodată, pentru activitatea în Consiliul de Administrație al MAIB, acesta a încasat o compensație de 768.768 de lei.
ACTUALIZARE, ora 18:37: Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a anunțat că site-ul ANI a trunchiat o parte din declarația de venit a premierului Vasile Tofan. Ea trebuie să aibă 16 de pagini. Acum are doar 11, cinci pagini sunt trunchiate, deși în sistem la logare arată corect. „Problema a fost raportată către ANI. Așteptăm cât mai rapid soluționarea situației”, a precizat Ciorici.
Cea mai mare parte a veniturilor obținute din activitatea profesională în 2025 provine de la compania Horizon Capital. Tofan a declarat un salariu de 300.000 de dolari, la care s-a adăugat un bonus de performanță de 317.680 de dolari.
Totodată, acesta a primit 768.768 de lei de la MAIB, sub formă de compensație pentru activitatea în consiliul de administrație.
Pe lângă aceste venituri, premierul a raportat câștiguri din dobânzi, dividende și investiții. De exemplu, prin Interactive Brokers a declarat 163.188,65 de dolari, iar prin BT Capital Partners - 349.719 de roni și 5.315 de euro. Alte venituri provin din investiții prin Revolut și din fonduri de investiții.
Peste 85 mii de dolari obținuți din chirii
O altă sursă de venit o reprezintă proprietățile imobiliare date în locațiune.
În 2025, Tofan a declarat venituri de 20.400 de dolari, 20.400 de dolari, 19.200 de dolari și 18.600 de dolari din închirierea mai multor apartamente. La acestea se adaugă venituri din închirierea unor locuri de parcare, de 2.400, 2.400, 1.200 și 1.200 de dolari.
În total, veniturile declarate din aceste chirii ajung la 85.800 de dolari.
Declarația arată că premierul deține mai multe imobile
Printre acestea se numără apartamente cu suprafețe de 86,4 metri pătrați, 79,6 metri pătrați, 63,9 metri pătrați, 140,6 metri pătrați și 77,5 metri pătrați. În document mai apar o casă de locuit de 72 de metri pătrați, o altă casă de 141 de metri pătrați, precum și mai multe garaje și alte construcții.
Una dintre proprietățile importante este casa de 141 de metri pătrați, dobândită în 2021. Valoarea declarată a acesteia este de 142.702 de euro. Documentul precizează că imobilul este bun comun în devălmășie.
La capitolul terenuri, Tofan declară și mai multe loturi, inclusiv terenuri agricole din Ucraina. Unul dintre acestea, dobândit în 2023, este indicat în declarație cu o valoare de 8.383.008 de hrivne (aproximativ 160 mii de euro).
În declarație figurează și un Mercedes-Benz fabricat și dobândit în 2022. Automobilul este evaluat la 106.000 de euro.
Tofan mai declară un Volvo XC60, fabricat în 2012 și dobândit în 2014, pentru care are drept de uz, precum și un Toyota Auris, fabricat în 2011 la preț de 6000 de euro.
Cea mai consistentă parte a averii declarate este reprezentată de activele financiare
Printre sumele declarate se numără peste 2 milioane de dolari la Interactive Brokers și 3.2 milioane de dolari la Wise. La Revolut sunt indicate, printre altele, active de 126.724 de dolari, iar la One Way Ventures Fund - 137.451 de dolari.
O sumă considerabilă este declarată și la BT Capital Partners: 17,4 milioane de roni, în fonduri de investiții sau forme echivalente de acumulare.
În total, declarația include conturi și investiții la instituții financiare din Republica Moldova, România, Ucraina, Lituania, Belgia, Irlanda, Statele Unite și Irlanda.