Uniunea Europeana a ajuns la un acord pentru aplicarea unor noi sancțiuni economice la adresa Rusiei. Este al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei, de la invadarea Ucrainei, iar acesta vizează masuri mai dure contra sectoarelor energetice rusești.
„Salut acordul privind cel de-al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, vizând sectoarele bancar, energetic și militar-industrial și incluzând un nou plafon dinamic al prețului petrolului", a scris preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, pe X.
„Lovim în inima mașinii de război a Rusiei. Presiunea este în creștere. Vom continua până când Putin va pune capăt acestui război", adaugă von der Leyen.
Potrivit unor diplomați occidentali, noul pachet va reduce prețul petrolului rusesc la 47 de dolari pe baril. De asemenea, sancțiunile se referă și la tranzacțiile de gaz ale Rusiei, prin conducta North Stream. Noul premier al Ucrainei a salutat măsura adoptata de Uniunea Europeană.
Până acum, Slovacia a blocat adoptarea acestui nou pachet de sancțiuni, cel de-al 18-lea după declanșarea invaziei ruse împotriva Ucrainei, în februarie 2022.
Premierul slovac Robert Fico a făcut uz de acest veto pentru a face presiuni asupra Comisiei Europene ca aceasta să garanteze aprovizionarea Slovaciei cu gaz într-un moment în care UE caută să întrerupă total din 2027 importurile sale de gaz rusesc.
Însă el a obținut garanții suficiente care îi permit să renunțe la acest veto, potrivit unor diplomați.
Șefa diplomației europene Kaja Kallas a precizat că aceste noi sancțiuni contra Moscovei vor include o nouă plafonare a prețului la petrolul exportat de Rusia. Acest plafon este în prezent fixat de țările din G7 și din UE la 60 de dolari pe baril, iar Comisia Europeană a propus reducerea lui la 45 de dolari. Însă mai multe țări din UE, printre care Cipru și Malta, au manifestat reticențe, temându-se de noi restricții asupra fluxului lor comercial.
Prin urmare, Comisia Europeană a propus un sistem mai suplu, care să permită revizuirea acestui plafon în funcție de prețul țițeiului pe piața internațională.
Europenii speră încă să convingă și SUA, până acum reticente să fixeze un nou prag după acordul încheiat în cadrul G7 asupra unui preț de 60 de dolari.
Fixând un nou prag, țările occidentale speră să limiteze câștigurile financiare de care beneficiază Moscova pentru a-și duce războiul împotriva Ucrainei.