FC Petrocub are nevoie de victorie, în această seară, pentru a-și continua aventura în cupele europene. Învinși în prima manșă a duelului cu formația malteză FC Birkirkara, "leii" trebuie să se revanșeze la Chișinău pentru a se califica în turul doi al preliminariilor din Liga Conferinței.
ION BORȘ, fundaș, FC Petrocub Hîncești: Este un nou meci, o nouă posibilitate de a demonstra ce reprezintă cu adevărat echipa FC Petrocub și de ce este în stare.
SHOTA MAHARADZE, antrenor, FC Petrocub Hîncești: Va trebui să încercăm ceva neobișnuit, să ne asumăm anumite riscuri și să reacționăm imediat. Acasă ne va fi cu mult mai ușor să jucăm împotriva lor, deoarece îi cunoaștem mai bine, atât punctele slabe, cât și cele puternice. Vom face tot ce ne stă în puteri. În partida de săptămâna trecută, Petrocub Hîncești a încasat un gol de la FC Birkirkara. Geoffrey Acheampong a făcut diferența de scor în favoarea clubului maltez, iar "leii" nu au avut nicio replică, deși mai mulți jucători, printre care Teodor Lungu, Victor Bogaciuc și Mihai Lupan, au avut ocazia să expedieze mingea în plasă.
Meciul de astăzi se va disputa pe stadionul "Zimbru" din Chișinău. Petrocub Hîncești este considerată favorită la obținerea victoriei, iar într-un astfel de scenariu, echipa se va califica în turul doi al preliminariilor din Liga Conferinței. În caz contrar, "leii" își vor încheia aventura în competițiile continentale. Tot astăzi, Sheriff Tiraspol are de jucat manșa secundă a duelului cu formația Prishtina din Kosovo. "Viespile" sunt practic asigurate cu prezența în runda următoare, deoarece în primul meci au învins cu scorul categoric de 4 la 0. Cyrille Bayala a reușit un hat-trick.
Următoarea adversară a clubului tiraspolean din preliminariile Ligii Europei ar urma să fie gruparea olandeză FC Utrecht, care are un lot cotat la peste 60 de milioane de euro.