Cei trei indivizi din regiunea transnistreană învinuiţi că ar fi răpit un bărbat la Chişinău au fost arestați în penitenciar. Decizia a fost luată de magistraţii Curţii de Apel Chişinău după ce suspecții au încercat să fugit din arestul la domiciliu. Ei au fost prinşi de poliţişti si au refuzat să facă declaraţii.
Procurorii nu au fost de acord cu arestul la domiciliu. Apartamentul din sectorul Ciocana în care cei 3 suspecti au petrecut ultimele şase zile de arest este în reparaţie şi nu existau condiţii decente de trai. Ei au încercat, chiar din prima zi, să fugă în regiunea transnistreană, dar oamenii legii au reuşit să îi localizeze şi să îi reţină. Indivizii nu aveau brățările electronice pentru monitorizare pe care erau obligaţi să le poarte.
GHEORGHE BIVOL, procuror: În apartamentul dat se efectuează acţiuni de reparaţie destul de avansate şi nu sunt condiţii minime de trai. Prin urmare, avocatul era obligat să informeze instanţa despre faptul că în apartamentul respectiv se fac lucrări de reparaţie şi nu este locuibil.
IURIE ALEXA, avocat: Dacă vă deranjează starea unde ei îşi ispăşesc arestul la domiciliu, vă interesaţi care sunt condiţiile în penitenciarul 13 şi unde e mai bine.
Astăzi, magistraţii Curţii de Apel Chişinău au decis că cei 3 suspecti sa ajunga după gratii.
Reamintim că, luna trecută, un cetățean din regiunea transnistreana a fost răpit de pe o stradă din centrul Chișinăului iar totul a fost filmat de o cameră de supraveghere. Motivul răpirii ar fi o presupusă infracţiune comisă în regiunea separatistă. Suspecţii au fost reţinuţi la postul intern din Rezina, în timp ce voiau să fugă în regiunea transnistreană. Procurorii au anunţat că unul dintre suspecți este angajat al aşa-ziselor structuri de forţă de la Tiraspol. Reprezentanţii Biroului de Reintegrare au pornit o anchetă, iar Promo-LEX califică răpirea "un abuz inacceptabil". În acest caz sunt șase bănuiți. Până la această oră, nu se știe nimic despre soarta persoanei răpite.