„Durerea vremurilor legate de deportări ne răscolește, o resimțim ori de câte ori cineva încearcă să nege faptele sau să ascundă adevărul”, a scris președinta Maia Sandu pe pagina sa de Facebook, consemnând împlinirea a 84 de ani de la primul val de deportări din 12-13 iunie 1941, atunci când sovieticii au deportat din RSS Moldovenească aproape 22.000 de oameni.
„Acum 84 de ani, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, mii de familii s-au trezit cu soldați înarmați în curte. Bunici, părinți și copii au fost scoși din casele lor, urcați cu forța în vagoane marfare și deportați la mii de kilometri depărtare”, se spune într-o postare a șefei statului pe Facebook.
„Sovieticii au sfâșiat destine, au despărțit familii și au condamnat oameni nevinovați la moarte. Cei deportați au pierdut tot ce au construit de-a lungul anilor și au ajuns în lagăre de muncă forțată, de unde mulți nu s-au mai întors niciodată.”
Cea mai profundă formă de respect față de strămoșii noștri, în opinia președintei, este să păstrăm vie amintirea suferinței lor și să ne asigurăm ca astfel de tragedii să nu se mai repete niciodată. „Avem datoria să nu uităm. Să spunem adevărul”, a subliniat Maia Sandu.
Șefa statului a amintit că, miercuri, după opt decenii de așteptare: aproximativ 20.000 de dosare ale celor deportați au fost transferate la Agenția Națională a Arhivelor.
„Începând cu luna iulie, fiecare familie poate, în sfârșit, să-și caute rădăcinile smulse și să redea un nume celor pierduți în întunericul dictaturii. Odată cu acest transfer, toate dosarele persoanelor supuse represiunilor politice din perioada regimului comunist sunt acum adunate într-un singur loc – la Arhiva Națională”, a spus președinta.
În primul val, din 12-13 iunie 1941, au fost deportate aproape 22.000 de oameni din 3.470 de familii.
Listele deportaților erau întocmite cu numeroase abateri – scrise de mână, fără ștampile sau fără aviz oficial de la vreo instituție de stat. Au fost deportați cei mai activi reprezentanți ai populației locale – primari, ofițeri, polițiști, intelectuali și familiile lor.
Deplasarea cu trenul a durat până la trei săptămâni și a decurs în condiții inumane, în plină vară: fiecărui deportat îi reveneau câte 200 de grame de apă pe zi și doar peşte sărat pentru mâncare.
La fiecare oprire a trenului, în câmp erau aruncate cadavre, care, fie erau îngropate sumar, fie erau lăsate drept hrană pentru animale. Cei care ajungeau la destinație erau repartizați să muncească în întreprinderile industriei silvice, în sovhozuri și în cooperative meșteșugărești.
Capii familiilor erau trimiși în GULAG, căruia extrem de puțini au supraviețuit. Familiile le-au fost deportate în Siberia ori în stepele din nordul Kazahstanului.
