Deși sunt promovate drept alternative mai puțin nocive la fumatul clasic, țigările electronice reprezintă un risc real pentru sănătate, în special în rândul tinerilor. Avertismentul vine din partea specialiștilor în pneumologie, care trag un semnal de alarmă asupra efectelor tot mai vizibile în ultimii ani.
Directorul Institutului de Pneumologie "Chiril Draganiuc", Doina Rusu, susține că percepția potrivit căreia aceste produse ar fi mai sigure este una greșită și periculoasă. „Mulți adulți cred că au ales un risc mai mic, iar copiii preiau acest comportament pentru a se simți mai maturi sau mai acceptați în grup", explică medicul.
Specialista subliniază că adolescenții sunt cei mai vulnerabili. Organismul lor este încă în dezvoltare, iar mecanismele de protecție nu sunt complet formate. În acest context, efectele nocive ale nicotinei și ale substanțelor inhalate pot fi mult mai grave decât în cazul adulților.
Mai mult, medicii observă o tendință îngrijorătoare: întinerirea bolilor pulmonare. Afecțiuni care, în mod tradițional, apăreau după vârsta de 50 de ani sunt diagnosticate tot mai des la tineri. Printre acestea se numără și EVALI - o boală gravă asociată cu utilizarea țigărilor electronice, care poate duce inclusiv la deces.
Nicotina ajunge în creier în doar câteva secunde și stimulează eliberarea dopaminei, hormonul stării de bine. Astfel se creează rapid dependența, mai ales la persoanele predispuse", explică Doina Rusu.
Un alt factor care contribuie la răspândirea fenomenului este marketingul agresiv. Produsele sunt promovate într-o gamă variată de arome și ambalaje atractive, inclusiv cu imagini care pot atrage copiii și adolescenții.
Deși Organizația Mondială a Sănătății recomandă restricții stricte asupra acestor produse, în multe țări măsurile întârzie să fie aplicate. Specialiștii spun că majorarea accizelor și interzicerea publicității ar putea reduce semnificativ consumul, în special în rândul tinerilor.
În acest context, rolul părinților devine esențial. Exemplul personal, comunicarea deschisă și implicarea copiilor în activități sănătoase pot face diferența. "Nu există o soluție unică, dar este important să construim, pas cu pas, un mod de viață sănătos", subliniază medicul.
Semnele de alarmă nu trebuie ignorate. Tusea persistentă, răcelile frecvente sau dificultățile de respirație pot indica probleme serioase, mai ales în cazul tinerilor care folosesc țigări electronice.