Cetățenii Republicii Moldova care au lucrat în Ucraina, precum și cetățenii ucraineni care au muncit în R. Moldova, vor putea beneficia de drepturi sociale garantate, inclusiv pensii și alte prestații, pentru perioadele de muncă realizate în ambele state. Guvernul Republicii Moldova a aprobat inițierea negocierilor în acest sens.
Documentul stabilește modul de cooperare între instituțiile competente din cele două țări, pentru ca prevederile viitorului acord să fie aplicate eficient și uniform.
Astfel, se creează condițiile necesare pentru ca persoanele care au contribuit la sistemul de asigurări sociale al R. Moldova sau al Ucrainei să își poată valorifica drepturile, indiferent de țara în care aleg să locuiască.
Se estimează că aproximativ 20 de mii de cetățeni vor beneficia de pe urma acestui acord.
Republica Moldova a semnat anterior acorduri similare cu 20 de state, printre care Spania, Italia și Germania, care asigură protecție socială cetățenilor moldoveni care au lucrat în străinătate, garantându-le accesul la pensii și alte beneficii sociale recunoscute reciproc.