Astăzi este a doua zi de paștele Blajinilor, când creştinii ortodocşi din Republica Moldova îi pomenesc pe cei trecuţi din viaţă. Credincioșii merg la mormintele rudelor sau prietenilor și dau de pomană iar preoții oficiază slujbe speciale. Criza economică a mai tăiat din elanul și grandoarea evenimentului. În cimitirul din Dealul Romilor din Soroca, a fost mai puţină lume iar mesele au fost cam goale, comparativ cu alţi ani.
Romii din Soroca au sărbătorit cu mai puțin fast, fără pomeni scumpe şi straie pompoase. La ordinea zilei au fost bucatele tradiţionale, sarmalele din curcan, friptura şi cozonacii.
„Am adus sarmale. Am adus plăcinte din astea cu brânză, fructe, apuşoară, ouă vopsite. Cam cât cheltuiţi la o masă de pomenire? - 500 de euro. Iată aşa, o mie de euro".
„Ce îi plăcea soţului, asta am preparat. - Cât aţi cheltuit pe masa de pomenire? - 300 de euro."
„Cu peşte am venit, babă, cu ouă, cu torturi, ce o dat Dumnezeu aceea am adus, ca bătrânii. - Dar unde-s pomenele scumpe şi frumoase? - Nu-s, bani, gata, s-o terminat banii."
De obicei, mormintele romilor erau acoperite cu pomene scumpe. În acest an, multe morminte au fost goale.
ROBERT CERARI, președintele Asociației Bare-Rom: Cred că pomana scumpă este când vii cu sufletul împăcat şi aduci ceea ce îţi dă Dumnezeu. Oamenii care mai fac fantezii, gesturi din alea, cred că tot este bine, dar iarăşi, în măsura posibilităţii.
Cioca Boca rămâne o tradiție păstrată și la romi. Ei aduc ouă la cimitir, iar cel care adună cele multe le dă apoi de pomana celor săraci.
De Paștele Blajinilor, romii rămân în cimitir până se face seara şi până golesc toate mesele cu bucate. Paştele Blajinilor este o veche sărbătoare religioasă cu rădăcini păgâne și influențe crestine. Cel mai mult este celebrată în Republica Moldova dar este partial marcată şi în România, mai ales de către romi, dar și in Ucraina, Grecia, Rusia, Belorus, Serbia şi Bulgaria, sub alte denumiri si cu alte traditii. REDACTOR: ANGELINA UNGUREANU