Forțele armate ruse suspendă operațiunile militare din motive umanitare de la miezul nopții de 8 mai până la miezul nopții de 11 mai.
„Pe baza considerațiilor umanitare, în zilele celei de-a 80-a aniversări a Victoriei – de la miezul nopții din 7-8 mai până la miezul nopții din 10-11 mai – partea rusă declară o încetare a focului”, a declarat Kremlinul într-un comunicat. „În această perioadă, toate acțiunile militare vor înceta” se arată în comunicatul citat de TASS.
Încetarea focului va intra în vigoare la miezul nopţii de miercuri, 7 mai (joi 8 mai, ora 0.00) şi va dura 72 de ore, până la miezul nopţii de sâmbătă (10 mai, ora 24.00), precizează un comunicat al Kremlinului.
Preşedinţia de la Moscova a avertizat că dacă partea ucraineană nu respectă armistiţiul, forţele ruse vor răspunde ‘adecvat şi eficient’.
Partea rusă își declară încă o dată disponibilitatea pentru negocieri de pace fără condiții prealabile, menite să elimine cauzele profunde ale crizei ucrainene, și pentru interacțiunea constructivă cu partenerii internaționali.