Coreea de Nord a confirmat astăzi, pentru prima dată în mod oficial: a trimis trupe să lupte pentru Rusia în războiul cu Ucraina. Totul a fost îndeplinit la ordinul preşedintelui Kim Jong Un.
Finalul, cităm, victorios al bătăliei pentru eliberarea regiunii ruse Kursk a demonstrat "cel mai înalt nivel strategic al prieteniei militante ferme" dintre Coreea de Nord și Rusia, a transmis agenția de presă de stat KCNA.
Decizia de desfăşurare a trupelor a fost luată în cadrul tratatului de parteneriat strategic semnat cu Vladimir Putin, anul trecut. Coreea de Nord a trimis 17 mii de soldați, potrivit oficialilor ucraineni.
Lipsite de vehicule blindate și de experiență în războiul cu drone, trupele nord-coreene au avut pierderi grele, dar s-au adaptat rapid.
Într-o reacţie, Departamentul american de Stat s-a declarat îngrijorat de implicarea directă a Phenianului în războiul din Ucraina.
Kievul neagă încheierea operaţiunilor în Kursk.