Sci-Tech

Traian Beregoi cunoaște ce înseamnă performanța la 12 ani

post-img
captură foto

Mersul pe role poate fi o mai mult decât simplă distracție, pentru că acest sport presupune dezvoltarea atenției și a coordonării mișcărilor corpului. Cu multe antrenamente, acesta devine un sport sigur de practicat în aer liber. Jurnalistul TVR MOLDOVA, Alexandru Leahu, a cunoscut un elev, care deja e campion la role.

Pe role se simte puternic. La 12 ani, Traian Beregoi este un performer în acet sport, deși a început să-l practice abia în 2022, dintr-o întâmplare.


TRAIAN BEREGOI, elev „:M-am dus și m-am înscris. Am lucrat doi ani, dar după aia, nu vedeam rezultat și am lăsat pe un an. După ce a trecut anu, m-am apucat din nou și am devenit mai bun”.


În timpul liber, vine cu tatăl său în parc, unde petrec timpul frumos împreună.

Îl inspiră și pe fratele său mai mic. El tot merge pe role. A fost în Cehia și a luat locul V, dar în Polonia două de locul I.


MIHAIL BEREGOI, tatăl „:Speed fish se face în două picioare. Chiar la vârsta de opt ani, e o performanță să faci viteză la speeed slalom. În Polonia i s-a permis să facă speed slalom într-un picior și a luat locul I. Iar la altă categoria a bătut și recordul Poloniei de 37 secunde”. Pentru ei, mersul pe role a devenit o rutină.

Pentru el, această activitate nu este o distracție, fiindcă face și exerciții pentru îmbunătățirea tehnicii.

În sportul dat, cel mai important e să-ți menții echilibrul.


„Nu-i atât de greu cum pare ca să-ți menții echilibrul. Pe role este mai ușor să-ți menții echilibrul. Peste 2-3 zile poți merge la viteză mare și să-ți menții echilibrul tare bine.”

O pereche de asemenea role costă aproximativ 10 000 lei, deoarece sunt pentru profesioniști.


„Eu rolele acestea le-am cumpărat recent, anul acesta. Dacă ai role de carbon îți va fi mai ușor în viitor. Acasă am două perechi de role.”

Iar atunci când are nevoie, îi sunt de ajutor.


„Dacă mă grăbesc undeva pot să-mi iau rolele și să plec dacă nu este nimeni acasă. Ca să nu iau taxi-ul sau troleibuzul. Pot să iau rolele și să mă duc.”


Micul sportiv face deja parte din lotul național. Recent, a ocupat locul I, în proba de speed slalom, la Cupa Mondială, organizată în Cehia.


„Proba mea preferată este speed Slalom sau free jump. Asta era visul meu ca să fiu profesionist la role. Vreau să mai cresc la viteză și tehnică”.


GLEB ZAIȚEV, antrenor: „Pe Traian am început să-l antrenez cu vreo doi ani în urmă. Un an a fost de probă, dar al doilea an l-am pregătit de competiții. L-am primit pe Traian îna ceastă echipă și am văzut că el vrea să meargă cu băieții la toate competițiile și așa am început să lucrăm”.

Săptămânal, Traian parcurge pe role până la 20-30 de kilometri. Reporter: Alexandru Leahu Imagine: Ghenadie Stoianov

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter