O nouă comisie parlamentară dedicată integrării europene va fi înființată în viitoarea legislatură, a spus liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu în cadrul unei emisiuni de la Pro TV.
„Va fi cu o comisie mai mult pentru integrare europeană. Toate țările candidate au astfel de comisii și au avut. Am înțeles care e mandatul acestei comisii, cum a fost creată și care este specificul acesteia în diferite țări. În total, vor fi 12 comisii, iar de lucru vor avea toți”, a precizat Igor Grosu.
Și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a declarat că necesitatea creării unei asemenea comisii este una necesară, având în vedere obiectivul de aderare a R. Moldova la UE în 2028. „Este un angajament al nostru în contextul procesului de integrare europeană, să existe o asemenea comisie separată, așa cum există în toate statele partenere în parlamentele țărilor membre și ale țărilor candidate. Este o practică binevenită care, cel mai probabil, va fi implementată și în cazul legislaturii noi alese”, a spus Mihai Popșoi.
Citește și: REZULTATE PRELIMINARE: După procesarea 100% din procesele verbale, PAS ia o nouă majoritate
Anterior, autoritățile Republici Moldova au declarat că și-au setat drept obiectiv aderarea la Uniunea Europeană în 2028.
Rezultatele preliminare ale alegerilor parlamentare din 28 septembrie arată că în noul legislativ vor accede cinci concurenți electorali: Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) - 50.20%, urmat de Blocul Patriotic – 24.17%, Blocul Alternativa – 7.96%, Partidul Nostru – 6.20% și Partidul Politic Democrația Acasă – 5.62%.