Cultură

În această vară va fi finalizat un proiect turistic la Călăraşi

post-img
În această vară va fi finalizat un proiect turistic la Călăraşi

În luna iulie curent este preconizată finalizarea unui proiect de dezvoltare turistică în raionul Călăraşi, transmite MOLDPRES cu referire la Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Centru.

„Proiectul, finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), prevede îmbunătățirea accesului către un șir de obiective turistice importante din zonă, precum Scena - amfiteatru, Muzeul de Istorie și Etnografie, Parcul "Aleea Clasicilor" și altele. Lucrările pentru acest obiectiv au început în luna iunie a anului 2022, iar finalizarea lor este preconizată pentru luna iulie anul curent”, conform sursei citate.

Valoarea totală a contractului de antrepriză pentru aceste lucrări se ridică la suma de circa 21 milioane de lei (peste un milion de euro), iar beneficiarul proiectului a cofinanțat 25% din costul investiției.

„Proiectul "Valorificarea potenţialului turistic al regiunii de centru a Republica  Moldova" reprezintă un pas important în dezvoltarea infrastructurii turistice din regiune, precum și în promovarea atracțiilor turistice existente. Rămânem angajați în asigurarea calității lucrărilor și respectarea termenelor de finalizare stabilite”, rezumă ADR Centru.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter