Politic

Maia Sandu a discutat cu Nicuşor Dan despre sprijinul României pentru aderarea R. Moldova la UE

post-img
întrevedere Maia Sandu și Nicușor Dan

În cadrul vizitei la București, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu președintele României, Nicușor Dan.

Discuțiile au vizat cooperarea bilaterală și proiectele comune în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Cei doi șefi de stat au reafirmat angajamentul pentru consolidarea parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și România și au discutat despre avansarea procesului de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană, cu sprijinul României.

întrevedere


Amintim că președinta R. Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi la București la Slujba de Sfințire a picturii Catedralei Naționale, la invitația Preafericitului Părinte Daniel.

Citește și: /LIVETEXT/ A fost sfințită pictura Catedralei Naționale. Mii de pelerini, prezenți la eveniment

„A fost un bun prilej de reflecție cu privire la cât de mult ne leagă credința și tradițiile noastre. Cu această ocazie, am avut bucuria să îl întâlnesc pe Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, prezent la eveniment. Am discutat despre importanța de a apăra pacea și valorile creștine în aceste vremuri tulburi”, a spus șefa statului.

imagine

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter