Social

Rock și atmosferă de sărbătoare: Festivalul vinurilor de autor, în Grădina Publică Ștefan cel Mare

Video

Parcul Ştefan cel Mare din Chişinău a devenit în aceste zile gazda unui eveniment consacrat celor pasionaţi de vinuri autentice. Festivalul este dedicat vinurilor de autor, iar vizitatorii au posibilitatea să testeze produse de la cramele din toată Republica Moldova.

Timp de două zile, vizitatorii au fost aşteptaţi cu vin, muzică rock, și atmosferă de sarbatoare în inima orașului.

VOX

 

Deoarece R. Moldova se laudă cu vinurile sale, am venit să vedem cum sunt. Am venit din altă țară ca să le degustăm. Suntem la festival și abia am început degustarea.


 

Eu mă gândesc că producătorii de vin din Moldova ar trebui ca peste câţiva ani să câştige tot aurul din lume pentru că participanţii de aici sunt tare bine pregătiţi şi vinul este tare gustos şi apreciat în lume.

 VOX

 

 

Produsul nostru este unic. Chiar și pentru Uniunea Europeană, într-o oarecare măsură, este unic... Dacă vreți un vin de calitate și accesibil, veniți în Moldova. Dacă îl vreți bun și scump, mergeți în Franța.  

Festivalul a reunit zece producători locali de vin din Republica Moldova.


RADA RADU, producător vin: Noi venim cu cel mai mare drag, cu cele mai speciale vinuri. În mare parte, am ales spumantele, vinul rose şi vinul alb pentru că este sezonul lor. Vinul care să răcorească pe aceste călduri oaspeţii noştri. Vă aşteptăm să susţineţi producătorii autohtoni pentru că tot ce se face acasă se face cu mare drag, cu mare pasiune, cu mare dăruire.


VITALIE RAPCEA, producător vin: Noi îi aşteptăm astăzi cu un pinot gris, sauvignon blanc, pinot blanc, un spumant foarte bun pe care l-am făcut în primul an... În magazine încă nu suntem peste tot, dar preţurile sunt 180 lei un spumant şi 150 vinul.


MARIANA FOCŞA, producător vin: Avem preţurile de producător şi, de asemenea avem degustări care sunt organizate aici, pe loc.

VOX

 

Ar trebui ca toată lumea din întreaga Moldovă şi de peste hotare să le deguste şi să vadă cât sunt de bune. Sunt de o calitate fină. Dacă fiecare ar gusta din fiecare sortiment de vin, ar vedea ce nuanţă şi buchet au vinurile acestea... Avem vinuri din anii 1994, 1995, 1990, de o calitate extraordinară. Acesta este aurul Moldovei.


 

Chișinăul poate fi perceput ca o capitală a vinului, atât de locuitorii orașului, cât și de oaspeții din străinătate.

SNEJANA MUNTEAN, organizator festival: Chişinăul este şi o capitală a vinului şi anul acesta a găzduit Congresul Mondial al Vinificatorilor. Şi de asta vrem să dezvoltăm această cultură, să fim mai aproape de consumator şi astfel să facă cunoştinţă consumatorul cu producătorul.

Festivalul va fi deschis publicului până astăzi, la ora 22. Preţul de intrare este de 200 de lei, cu cinci degustări incluse.

REPORTER: SORINA GOLOVATIUC
Imagine: Artiom Cereseu

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Editor