Persoanele care vor intimida sau agresa jurnaliștii riscă amenzi usturătoare sau chiar închisoare. Parlamentul a adoptat mai multe sancţiuni pentru orice tip de agresiune împotriva reprezentanţilor presei. Iniţiativa legislativă este justificată de creşterea numărului de cazuri în care jurnaliştii au fost ameninţaţi sau chiar agresaţi fizic.
Noile modificări ale legii stabilesc clar că autorităţile vor avea obligaţia să intervină atunci când integritatea fizică şi psihică a jurnaliştilor este pusă în pericol. Asta înseamnă că persoanele care vor intimida sau agresa jurnaliștii riscă amenzi, muncă în folosul comunității sau chiar închisoare.
IGOR CHIRIAC deputat PAS: Am stabilit răspundere în Codul Contravenţional pentru imixtiune în activitatea mass-mediei şi a jurnaliştilor. Iar în Codul Penal am prevăzut modificări de împiedicare a activităţii jurnaliştilor prin intimidare, aplicarea violenţei, ameninţatrea cu aplicarea violenţei, cu utilizarea sistemelor informaţionale, legea prevede pedepasă cu amendă de la 27.500 mii lei până la 75 mii lei, cu închisoare de până la şase ani.
Pedepsele vor fi mai dure dacă fapta este comisă de două sau mai multe persoane, cu utilizarea funcției oficiale, în timpul unei întruniri publice sau cu scopul de a afla sursa jurnalistului. Mai mult, distrugerea echipamentului sau atacuri informatice, va fi pedepsită cu o amendă de până la 42.500 de lei, până la 200 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității sau 3 ani de închisoare.
IGOR CHIRIAC deputat PAS: Dacă sunt agravante precuma meninţarea cu moartea sau cazuri de cauzarea a leziunilor corporale medii, pedeapsa prevede şi amendă şi închisoare şi privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii.
Asociaţia Presei Independente salută noile măsuri de protecţie a jurnaliştilor şi spune că este nevoie şi de alte modificări legislative care să protejeze în mod real activitatea jurnaliştilor. În lipsa unor astfel de completări, reporterii rămân vulnerabili în faţa actelor de violenţă sau hărţuire.
PETRU MACOVEI directorul Asociației Presei Independente: Sper foarte mutl ca aceste modificări să fie nu doar pe hârtie, dar să fie aplicate. Sunt absolut convins că trebuie amendată şi Legilaţia cu privire la organizarea întrunirilor, iar organizatorii protestelor sau a altor evenimente trebuie să îşi asume răspunderea pentru protecţia jurnaliştilor, iar dacă nu o fac să suporte consecinţe administrative.
Amendamentele au fost înregistrate în cadrul unui proiect de lege mai amplu care include și măsuri de combatere a violenței și hărțuirii împotriva femeilor. De la începutul acestei luni au înregistrate patru cazuri de intimidare a jurnaliştilor.
Recent şi un reporter TVR MOLDOVA a fost bruscat de politicianul afiliat lui Ilan Şor, Alexei Lungu. Poliţia s-a autosesizat în toate cazurile şi urmează să investigheze toate acţiunile asupra jurnaliştilor.
REDACTOR: NADIA MIHUŢĂ
IMAGINE:ARTIOM CERESEU