Sute de oameni sunt atacaţi anual de câinii fără stăpân. Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, de la începutul anului au avut de suferit peste 860 de persoane. Doar în sectorul Botanica din Chişinău au fost înregistrate mai bine de 80 cazuri. Autorităţile municipale spun că întreprind măsurile necesare pentru a aduna maidanezii de pe străzi, iar anual sterilizează şi vaccinează în jur de două mii de căţei.
La începutul lunii ianuarie, Silvia Vîlcu a fost atacată de o haită de câini, în parcul "La Izvor" din Chişinău.
SILVIA VÎLCU, locuitoare a Chişinăului: La ambele picioare am fot muşcată, în urma cărăra am trebuit să fac 6 vaccini şi m-am ales cu consecinţe. Vre-o cinci minute am luptat cu ei pana am scapat de ei şi la moment sunt cu schimbări la inimă, neurologice fac tratament şi endocrinologia este mărit.E un strigăt, am depus o plângere la primărie. În policlinica 12 se vaccinau încă 9 persoane de la muşcături de câini.
Şi alţi locuitori ai oraşului spun că au avut situaţii similare în familie.
De la începutul anului, la Centrul Medicilor de Familie nr. 3 din sectorul Botanica au fost înregistrate peste 80 de cazuri când oamenii au fost atacaţi.
ADRIAN ŢĂRUŞ, ortoped traumatolog: Începând cu 1 ianuarie a anului curent s-au adresat 84 de pacienţi care au fost muşcaţi de câini, preponderent maidanezi. Persoanele care au fost atacate de un animal, care se presupune a fi turbat, trebuie imediat, chiar în condiţii de domiciliu să spele abundent plaga cu soluţie de săpun şi cât mai rapid să se adreseze la un medic specialist.
Timp de două săptămâni am încercat să obţinem o reacţie din partea autorităţilor municipale cu privire la numărul mare de cazuri în care pietonii sunt atacaţi de maidanezi. Primarul Chişinăului, Ion Ceban, ne-a spus că responsabilul de supravegherea şi protecţia animalelor este în concediu medical, iar el nu a vrut să discute cu noi la acest subiect.
ION CEBAN, primarul oraşului Chişinău: Se lucrează în această privinţă. Din buget sunt alocaţi bani în acest sens pentru iniţiative care până acum nu au existat, dar aş prefera să revină dumnealui şi să facă referinţă la acest context.
Totuşi, am reuşit să discutăm cu reprezentantul Întreprinderii "Supravegherea și Protecția Animalelor", Ruslan Darie. Acesta ne-a spus că Primăria alocă, anual, întreprinderii în jur de 13 milioane de lei. Patru milioane sunt folosite pentru programele de sterilizare a animalelor, iar celelealte 9 milioane sunt pentru îngrijirea câinilor de la azilul de animale din Chişinău.
RUSLAN DARIE, director, Î.M. "Supravegherea și Protecția Animalelor": În anul 2023 au fost capturaţi 1.330 de maidanezi de pe teritoriul municipiului Chişinău, care au trecut prin programul de capturare, sterilizare şi vaccinare, cipare, înregistrare, deparazitare. În 2024 au fost 1.600, iar în 2025 – 2000.
Acum, la Azilul municipal de animale sunt întreţinute în jur de 800 de patrupede. În 2025, în municipiul Chişinău au solicitat asistență antirabică aproximativ 3100 de oameni