Extern

Ucraina: Fermierii nu pot lucra terenurile agricole, multe fiind minate

post-img
Terenuri minate în Ucraina
Sursa foto: tvr

Multe dintre terenurile agricole din zonele de Nord şi Nord-Est ale Ucrainei continuă să rămână nelucrate, ca urmare a faptului că au fost minate, scrie agerpres.ro.

Fermierii au fost avertizaţi de autorităţi să evite să intre pe câmpuri, din cauza riscului de explozie a minelor. De altfel, la marginea multor suprafeţe agricole au fost montate plăcuţe de avertizare cu mesajul "Pericol! Mine!".

În comuna Krasnopillea, care se află la graniţa cu Rusia, un fermier a murit, după ce tractorul pe care îl conducea a fost aruncat în aer, imediat după ce a trecut peste o mină.

„Unul din fermierii noştri, fost deputat în consiliul comunal, a decedat, fiind aruncat în aer, în momentul în care îşi aduna recolta", a afirmat primarul comunei Krasnopillea, Iurie Iaremciuc.

Autorităţile din Krasnopillea au cerut sprijin pentru deminarea terenurilor, atât pentru a evita înregistrarea de victime, cât şi pentru a relua lucrările agricole, în vederea susţinerii economiei locale.

Sumî are o graniţă comună cu Rusia pe o lungime de peste 500 de kilometri. Regiunea ucraineană se învecinează cu trei regiuni ruseşti, şi anume Breansk, Kursk şi Belgorod.

Pe 24 februarie 2022, cea mai mare parte a regiunii Sumî a fost ocupată de forţele militare ruse, care însă s-au retras pe 4 aprilie. Sumî avea o economie bazată în special pe industria producătoare de îngrăşăminte chimice şi utilaje agricole.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter