Actualitate

Acord de cooperare în domeniul militar între Republica Moldova şi România. Militarii basarabeni care participă la misiunile de menținere a păcii vor primi sprijin de peste Prut

Acord de cooperare în domeniul militar între Republica Moldova şi România. Militarii basarabeni care participă la misiunile de menținere a păcii vor primi sprijin de peste Prut

Parlamentul de la Chişinău a dat undă verde unui acord de cooperare în domeniul militar între Republica Moldova şi România. Mai exact, e vorba de sprijin de peste Prut pentru misiunile de menținere a păcii la care participă militari basarabeni. Acest proiect a stârnit nemulţumirea unor deputaţi din opoziţie.

Autoritățile de la Chişinău spun că acest acord va duce la creşterea nivelului de participare a Republicii Moldova în misiuni  internaționale de menținere a păcii. Un exemplu în acest sens sunt operaţiunile din Mali, Liban sau Kosovo.

ANATOLIE NOSATÎI ministrul Apărării: „Părţile se vor sprijini în condiţii reciproce şi bazate pe oportunitate în toate aspectele privind pregătirea şi participarea la misiuni în cadrul coaliţiilor multinaţionale sub egida ONU, OSCE, NATO şi UE. Inclusiv în ceea ce priveşte sprijinul logistic, trasnprotuol, serviciile de telefonie şi intertnet, financira, medical şi evacuare în situaţii de urgenţă”.

Deşi s-a subliniat faptul că acest acord nu presupune implicarea soldaţilor basarabeni în operaţiuni militare, deputaţii din opoziţie nu au ezitat să speculeze pe marginea acestui subiect.

VLADIMIR VORONIN deputat, BCS: „Participaţi (n. r. la exerciţii internaţionale), veniţi cu rezultate bune, aşa cum aţi făcut-o până acum, dar nu vă alăturaţi NATO prin astfel de acţiuni. Este foarte periculos pentru noi, pentru neutralitatea Republicii Moldova”.

ANATOLIE NOSATÎI ministrul Apărării: „Vreau să vă aduc la cunoştinţă că noi acuma înaintăm un proiect privind participarea contingentului  Armatei Naţionale în următoarea misiune. Misiunea UE în Bosnia şi Herţegovina. Toate propunerile care sunt astăzi se încadrează pe deplin în cadrul legal”.

INGA SIBOVA deputat BCS: „Noi înseamnă că nu cheltuim pe armata noastră, altă ţară acoperă aceste cheltuieli, înseamnă că logc reiese că aceşti soldaţi, aceşti militari nouă? Sunt militarii altei ţări?”.

IGOR GROSU preşedintele Parlamentului. „Doamna deputat nu vă supăraţi pe analogie, dar când primiţi o invitaţie de la organizaţie internaţională sau Parlament  şi vi se acoperă cheltuilile pentru cazare, transfer, dumneavoastră doar rămâneţi deputatul Republicii Moldova  Deci fiţi atentă ca să nu deveniţi deputatul altei ţări cumva”.

Deşi unii deputaţi au amintit că militarii basarabeni participă la asemenea misiuni de multă vreme, parlamentarii din opoziţie nu şi-au schimbat punctul de vedere.

MIHAIL DRUŢĂ deputat PAS. „Cea mai mare intensitate a colaborării Republicii Moldova cu NATO  a fost în perioada guvernării comuniste. Ministerul nostru al Apărării nu face nici un pas mai mult decât prevede documentele politice în domeniul politic militar”.

DIANA CARAMAN deputat BCS. „Eu înţeleg care este scopul vostru, eu înţeleg că faceţi tot posibilul să ponegriţi guvernarea precedentă, dar asta nu o să vă reuşească. Aşa cum nu vă reuşeşte să conduceţi instituţiile de guvernare, nici acest lucru nu o să vă reuşească”.

Acordul a fost votat, în prima lectură, de 58 de deputați şi urmează să fie dezbătut, în lectură finală, în plenul Parlamentului.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter