Statele Unite își reafirmă încrederea în instituțiile și procesele democratice ale României, inclusiv în investigațiile privind influența străină malignă, a transmis sâmbătă Departamentul de Stat al SUA, în prima reacție a partenerului strategic american după decizia Curții Constituționale a României de anulare a alegerilor prezidențiale deoarece “procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale”.
În comunicatul semnat de purtătorul de cuvânt al Departamentului Stat, autoritățile americane au subliniat importanța alegerilor corecte și libere în România, cerând protejarea democrației și a voinței poporului român, scrie Calea Europeană.
“Statele Unite sunt alături de poporul român, care se confruntă cu o situație fără precedent privind integritatea alegerilor sale. Românii trebuie să aibă încredere că alegerile lor reflectă voința democratică a poporului român și sunt lipsite de influențe străine maligne menite să submineze corectitudinea acestora. Este decizia poporului român pe cine alege. Nici o altă țară sau actor străin nu are acest drept”, se arată în comunicat.
Statele Unite au luat act de decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale și și-au reafirmat încrederea în instituțiile democratice ale României.
“Luăm act de decizia de astăzi a Curții Constituționale a României cu privire la alegerile prezidențiale din România. Statele Unite își reafirmă încrederea în instituțiile și procesele democratice ale României, inclusiv în investigațiile privind influența străină malefică. Facem apel la toate părțile să susțină ordinea constituțională a României și să se angajeze într-un proces democratic pașnic, lipsit de amenințări cu violența și intimidare și care să reflecte voința democratică a poporului român“, conchide Departamentul de Stat.
Ministrul de externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski, a salutat faptul că “a fost găsită o soluție în conformitate cu Constituția României și că democrația a prevalat”.
“Curtea Constituțională a României relevă dovezi alarmante de interferență străină în alegeri. Aceste constatări necesită concluzii serioase. Suntem solidari cu aliatul nostru, România”, a transmis și MAE de la Vilnius.
“Franța urmărește cu mare atenție desfășurarea procesului electoral din România, un partener strategic important în cadrul UE și NATO, și o națiune prietenă. În acest context, exprimăm îngrijorarea noastră profundă în urma publicării de către Administrația Prezidențială a unor documente declasificate care menționează – arată ingerințe din partea Rusiei, în special prin rețeaua TikTok, care au vizat alterarea integrității procesului electoral aflat în desfășurare”, a declarat și MAE de la Paris.