Pentru întrunirea noului Parlament mai sunt necesare câteva etape procedurale. Ce urmează după raportul final al Comisiei Electorale Centrale?
După Comisia Electorală Centrală, responsabilitatea îi revine Curții Constituționale, care are la dispoziție 24 de ore pentru a expedia documentul final pe care l-a adoptat. Este expediat tot setul de acte, procesul verbal privind totalizarea rezultatelor, lista deputaților și listele candidaților supleanți. În cele ce urmează, la fel ca și membrii CEC, Curtea Constituțională trebuie să confirme sau să infirme rezultatele alegerilor și să valideze mandatele de deputat.
Curtea Constituțională are, mai exact, la dispoziție zece zile pentru a se pronunța.Totuși, acest lucru nu poate să se întâmple înainte ca să fie soluționate toate litigiile electorale. Prin urmare, acest termen poate fi prelungit. Cu toate acestea, trebuie să luăm în considerare că ședința de convocare a noului parlament trebuie să se întâmple în 30 de zile de la alegerile parlamentare și nu mai târziu. Pentru ca să fie convocată prima ședință a Parlamentului, Curtea Constituțională trebuie să valideze cel puțin două treimi din mandatele de deputat. Prima ședință a noului Parlament are loc la convocarea președintei Republicii Moldova.
Atunci este prezentat raportul Curții Constituționale și, în cel mult 10 zile, deputații trebuie să aleagă conducerea Parlamentului, să formeze fracțiunile și comisiile de specialitate