SOCIAL

CEC: Procesul de arhivare a documentelor electorale va fi eficientizat

post-img

Îmbunătăţirea procesului de arhivare a documentelor electorale a constituit tema întrevederii conducerii Comisiei Electorale Centrale (CEC) şi a Agenţiei Naţionale a Arhivelor (ANA), care a avut loc astăzi, 5 mai 2022, la sediul CEC.

În debutul întrevederii, vicepreşedintele CEC, Pavel Postica, a salutat deschiderea noii conduceri a Agenţiei Naţionale a Arhivelor şi a adresat un mesaj de felicitare cu ocazia numirii lui Igor Caşu în funcţia de director. Pavel Postica a solicitat sprijinul ANA în procesul de elaborare a unor materiale documentare în contextul celebrării a 25 de ani de activitate permanentă a Comisiei.

Totodată, a fost menţionată necesitatea eficientizării colaborării instituţiilor în procesul de arhivare a documentelor electorale. La rândul său, directorul Igor Caşu a asigurat conducerea CEC privind disponibilitatea de conlucrare, referindu-se la obiectivele instituţiei şi evidenţiind necesitatea revizuirii şi actualizării legislaţiei arhivistice, precum şi armonizării acesteia cu normele şi valorile internaţionale.

Părţile au discutat despre stabilirea unor mecanisme de eficientizare a colaborării interinstituţionale de perfecţionare a procesului de arhivare a documentelor electorale, inclusiv în format digital, având în vedere că o parte dintre acestea sunt disponibile publicului interesat pe pagina web a Comisiei Electorale Centrale.