Recomandari

Obiectiv Comun. Gestionarea fondului locativ, un nou proiect de lege

post-img

Fondul locativ din municipiul Chişinău şi din alte localităţi din Republica Moldova se află într-o stare avansată de degradare. Printre cauze ar fi gestionarea ineficientă şi legislaţia imperfectă. Un nou proiect de lege are drept scop îmbunătăţirea cadrului normativ şi sporirea gradului de transparenţă şi informare a proprietarilor despre situaţia asociaţiei de locatari, controlul costurilor şi reglementarea unui proces decizional mai flexibil. Formulele viabile de administrare a fondului locativ şi noile reglementări legislative sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi. .

Invitaţii ediţiei sunt: IANUŞ CUŞNIR, director executiv Asociaţia Patronală a Asociaţiilor de Coproprietari în Condominiu; VITALIE JACOT – deputat, autor proiecte de lege; RADU OPAINA, fondator Federaţia Asociaţiilor de Proprietari România. Moderator - Elena Guţu. 

 Emisiunea Obiectiv Comun începe la ora 17.00 şi poate fi urmărită pe TVR MOLDOVA, dar şi online pe pagina de Facebook