EXTERN

VIDEO. „Nava rusă, du-te dracului". Înregistrarea audio cu ultimele cuvinte ale poliţiştilor ucraineni bombardaţi pe Insula Şerpilor

post-img

Toţi cei 13 poliţişti de frontieră ucraineni care păzeau Insula Şerpilor şi au murit în timpul bombardamentului de joi vor primi titlul de Erou al Ucrainei. O înregistrare audio cu ultimele lor cuvinte sfidătoare la adresa atacatorilor a fost făcută publică şi a stârnit valuri de emoţii, relatează BBC.

Povestea celor 13 poliţişti de frontieră ucraineni care păzeau Insula Şerpilor şi care au refuzat să se predea unei nave de război ruseşti, fiind ucişi în timpul unui bombardament este impresionantă. Înregistrarea audio a ultimelor cuvinte sfidătoare ale gărzilor a devenit virală pe Twitter, TikTok şi alte reţele de socializare.

Nava rusă le spune ucrainenilor: „Vă sugerez să vă predaţi armele şi să capitulaţi, altfel voi deschide focul, aţi înţeles?". Gărzile ucrainene pot fi auzite apoi spunând „asta este", înainte de a răspunde cu „nava de război rusă, du-te dracului)".

VIDEO POATE FI URMĂRIT AICI 

Preşedintele ucrainean Zelensky a lăudat curajul poliţiştilor de frontieră, spunând că toţi vor primi titlul de Erou al Ucrainei. Insula Şerpilor din Marea Neagră a fost capturată de forţele ruse, a transmis joi Poliţia de Frontieră a Ucrainei.

Infrastructura de pe insulă a fost distrusă în urma unui atac aerian şi a unui bombardament de artilerie. Comunicaţiile cu poliţiştii de frontieră şi cu forţele armate de pe insulă au fost întrerupte, potrivit postării de pe Facebook a instituţiei.

Insula Şerpilor, este unul dintre cele mai sudice puncte ale ţării. Insula, care se află la aproximativ 20 de mile marine sud de coasta ucraineană, joacă un rol cheie în stabilirea limitelor apelor teritoriale.

Populaţia insulei este formată în mare parte din poliţişti de frontieră. Serviciul de grăniceri a declarat într-un comunicat că insula a fost „capturată de inamic", pe baza ultimelor informaţii primite, şi că forţele ruse au cerut celor care apără insula să se predea.