EXTERN

Lituania începe să furnizeze gaze Poloniei printr-un nou gazoduct

post-img

Lituania a inaugurat un gazoduct care va permite Poloniei să înlocuiască gazele pe care le primea de la Rusia cu GPL (gaz natural lichefiat), importat printr-un terminal al portului lituanian Klaipeda, au anunţat luni surse din ţara baltică, citate de agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Combustibilul a început deja "să curgă" duminică dimineaţa spre Polonia prin conducta construită de operatorul lituanian Amber Grid, conform paginii web a televiziunii publice LRT.

Construirea Interconectorului de Gaze Polonia Lituania (GIPL) a început în 2015 şi a fost finalizată anul acesta; conducta are 508 kilometri, între Jauniunai, în sudul Lituaniei, şi Holowczyce, în estul Poloniei.

"Acesta reprezintă o piatră de hotar în dezvoltarea independenţei energetice între Lituania şi Polonia, în special în contextul securităţii aprovizionării cu gaze", a declarat directorul executiv al Amber Grid, Nemunas Biknius, potrivit unor surse locale.

Este prevăzut ca, după ce va atinge capacitatea maximă, în octombrie, gazoductul să transporte în Polonia două miliarde metri cubi de gaze pe an, echivalentul a 10% din consumul anual al ţării.

Inaugurarea oficială a gazoductului va avea loc pe 5 mai, cu o ceremonie la care vor participa preşedinţii Lituaniei, Letoniei şi Poloniei, precum şi comisarul european pentru energie şi o serie de miniştri polonezi şi din ţările baltice.

Gazoductul va fi conectat la reţeaua şi sistemele de înmagazinare ale operatorului Conexus Baltic Grid, care, după cum este prevăzut, va asigura în totalitate cererea de gaze a celor trei ţări cu GPL furnizat prin intermediul portului Klaipeda.

Ulterior, se va conecta prin această reţea la terminalul plutitor de GNL conectat la portul estonian Paldiski, pe care îl vor administra Estonia şi Finlanda.

Planurile republicilor baltice de a-şi reduce dependenţa de gazele ruseşti au fost accelerate ca urmare a invaziei din Ucraina şi a ameninţărilor Moscovei privind sistarea furnizării, ca răspuns la sancţiuni.

Cele trei ţări au fost primele din Uniunea Europeană care au pus capăt importurilor de gaze ruseşti, decizie pe care au luat-o în aprilie.