EXTERN

După Polonia, Gazprom suspendă livrările de gaze şi către Bulgaria. Măsura intră în vigoare de miercuri

post-img

Grupul rus Gazprom îşi va suspenda livrările de gaze către Bulgaria începând de miercuri, a anunţat marţi seară guvernul de la Sofia, invocând refuzul său de a respecta noile cerinţe ale furnizorului, scrie AFP.

„Astăzi, Bulgargas EAD a primit notificarea că livrările de la Gazprom Export vor fi suspendate începând cu 27 aprilie 2022”, a indicat Ministerul Economiei într-un comunicat, în contextul în care această ţară din Peninsula Balcanică este puternic dependentă de gazele ruseşti, scrie AFP, citată de Agerpres.

Amintim că livrările de gaz din Rusia către Polonia au fost oprite, marţi, iar ministerul pentru climă a înfiinţat o celulă de criză, informează site-ului polonez Onet.pl, citat de businessinsider.com.pl.