Noi oportunităţi de dezvoltare pentru tinerii din nordul Republicii Moldova. La Bălţi a început construcţia primului Centrul de Inovare şi Transfer Tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord. Acolo studenţii vor avea acces la laboratoare de robotică şi microelectronică, dar şi posibilitatea de a face primii paşi în mediul de afaceri. Centrul va fi construit şi dotat de Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională cu contribuţia partenerilor din SUA, Suedia şi Marea Britanie.
Noul Centru de Inovare şi Transfer Tehnologic va fi construit în cele două blocuri de cinci etaje neterminate, aflate la Universitatea de Stat Alecu Russo din Bălţi. Pe o suprafaţă de peste 6 mii de metri pătraţi, acolo vor fi create laboratoare, zone de printare 3D, robotică sau microelectronică.
Astfel, Centrul va fi locul în care tinerii vor putea pune în aplicare ideile lor de afaceri în sectorul IT şi nu numai.
„Sunt sigur a odata cu lansarea acestui centru, posibilitatile sistemului educational de a oferi pietii muncii specialisti bine regatiti vor creste enorm”, a spus premierul Ion Chicu.
„Ne dorim ca centrul sa devina un pod care conecteaza comunitatea cercetatorilor cu sectorul real, industrial”, a spus NATALIA GAŞIŢOI, rector, Universitatea "Al. Russo" din Bălţi.
Centrul de inovare va fi construit cu sprijinul partenerilor de dezvoltare din SUA, Suedia şi Marea Britanie. După finalizarea construcţiei, acolo vor fi investiţi alte 500 de mii de dolari pentru dotarea centrului.
„Guvernul SUA ofera spijin pentru urmatoarea generatie de moldoveni ca sa poata construi o generatie competitiva in spatiul european. O noua generatie va contribui la dezvoltarea economica a tarii”, a spus Excelenţa Sa DERECK J. HOGAN, ambasadorul SUA în Republica Moldova.
Valoarea totală a proiectului depăşeşte 37 de milioane de lei. Construcţia centrului urmează să se încheie până la sfârşitul acestui an.