Atacul Israelului asupra Iranului reprezintă o dublă veste bună pentru Kremlin. Ani întregi de diplomație pe două fronturi i-au permis lui Vladimir Putin să se poziționeze atât ca prieten al premierului israelian Benjamin Netanyahu, cât și ca aliat al conducerii iraniene. Acest lucru va face ca Rusia să devină un partener indispensabil pentru SUA odată ce acestea vor începe lungul proces de acomodare la noile realități politice din Orientul Mijlociu, în urma acestui război, se arată într-o analiză The Spectator.
Deși avioanele israeliene au evitat cu grijă până acum să lovească infrastructura de export a petrolului iranian, războiul a tulburat inevitabil piețele și a dus la creșterea prețurilor la țiței – ceea ce alimentează bugetul de război al lui Putin.
Pe parcursul celor peste trei luni de negocieri neconcludente cu administrația Trump privind încheierea războiului din Ucraina, negociatorii ruși au insistat mereu că Ucraina este doar o parte dintr-un pachet global de probleme militare, economice și politice în care interesele fundamentale ale Washingtonului s-ar putea alinia cu cele ale Moscovei, potrivit TVR Info. Acum, acest lucru s-a întâmplat. În urma atacurilor israeliene, Putin a fost singurul lider mondial care a vorbit la telefon atât cu Netanyahu, cât și cu președintele iranian Masoud Pezeshkian și cu Donald Trump.
Din cauza loviturilor militare devastatoare ale Israelului, Washingtonul se confruntă acum cu o provocare multidimensională, încercând simultan să prevină un șoc global al prețului petrolului, un război bilateral între Iran și Arabia Saudită și atacuri asupra țintelor militare și civile americane comise de agenți sau proxy iranieni. Rusia, cu legăturile sale militare și diplomatice cu Teheranul, va face inevitabil parte din acest efort diplomatic de echilibrare. Brusc, presiunile asupra Kremlinului de a reduce operațiunile din Ucraina par o problemă minoră în comparație cu ajutorul pentru a preveni un dezastru total în Orientul Mijlociu.
Recent, Rusia s-a comportat ca un aliat al Iranului. Imediat după atacurile israeliene, Ministerul de Externe al Rusiei a emis o declarație dură, condamnând atacurile ca fiind „categoric inacceptabile” și avertizând că „toate consecințele acestei provocări vor cădea asupra conducerii israeliene”. Moscova a îndemnat ambele părți „să dea dovadă de reținere pentru a preveni o escaladare suplimentară a tensiunilor și pentru a împiedica regiunea să alunece într-un război pe scară largă”.
Dar această alianță de conveniență este, în ochii Kremlinului, secundară față de rolul mai important al Rusiei ca jucător global care poate sta alături de SUA și China ca arbitru al afacerilor mondiale. Putin a semnat un tratat de „parteneriat strategic cuprinzător” cu președintele iranian Pezeshkian în ianuarie, dar are ochii ațintiți asupra unui premiu diplomatic mult mai mare – creșterea propriului statut ca intermediar de putere în Orientul Mijlociu.
În discuția sa cu Netanyahu, Putin „a subliniat importanța revenirii la procesul de negocieri și rezolvarea tuturor chestiunilor legate de programul nuclear iranian exclusiv prin mijloace politice și diplomatice”. De asemenea, el și-a oferit medierea „pentru a preveni o escaladare suplimentară a tensiunilor”, conform comunicatului Kremlinului.
În apelul său către Trump de sâmbătă, Putin a transmis, de asemenea, disponibilitatea Rusiei de a desfășura „eforturi de mediere pentru detensionarea crizei” – și i-a reamintit lui Trump că Rusia a fost de fapt un aliat de lungă durată al SUA în negocierile cu Iranul privind programul nuclear.
Relațiile Moscovei cu Republica Islamică au fost întotdeauna oscilante. În anii ’90, Moscova a ajutat Iranul să construiască primele rachete balistice cu rază lungă de acțiune Shehab și primul reactor nuclear civil de la Bushehr, care a devenit operațional în 2013. Rusia și Iranul au colaborat pentru a sprijini regimul lui Bashar al-Assad în Siria, cu avioane de luptă rusești desfășurate în 2015. Moscova a furnizat și sisteme de apărare antiaeriană S-300 și a importat mii de drone Shahed, pe care le-a folosit împotriva Ucrainei.
În același timp, Moscova a fost semnatară a acordului nuclear intermediat de SUA cu Iranul în 2015, acord anulat de Trump doi ani mai târziu. Anul acesta, Moscova s-a oferit să se ocupe de îmbogățirea combustibilului nuclear iranian ca parte a unui posibil nou acord nuclear. Acest aranjament ar permite Iranului să păstreze un program civil de energie nucleară, dar fără a avea pretextul de a îmbogăți uraniu la nivel militar. Și, în ciuda alianței declarate, Rusia a întârziat în mod intenționat vânzarea către Iran a avioanelor de luptă avansate Su-35, care ar putea concura cu avioanele israeliene. La schimb, Israelul a refuzat să furnizeze arme Ucrainei, în ciuda apelurilor insistente ale Kievului.
Imediat după atacul Israelului, prețurile petrolului au crescut de la sub 60 la 75 dolari pe baril, în timp ce traderii temători anticipau o posibilă întrerupere a exporturilor iraniene. Dar a devenit rapid clar că avioanele israeliene nu au lovit infrastructura cheie de la terminalul petrolier iranian Kharg, iar traficul în Strâmtoarea Hormuz părea normal. În schimb, Israelul a atacat industria energetică internă a Iranului – instalații de procesare a gazelor și depozite de benzină – probabil cu scopul de a provoca scumpiri care în trecut au alimentat proteste împotriva regimului.
Secretarul american pentru Energie, Chris Wright, a postat pe Twitter că SUA „colaborează îndeaproape cu Consiliul de Securitate Națională pentru a monitoriza situația actuală din Orientul Mijlociu și orice potențiale impacturi asupra aprovizionării globale cu energie”. Tradus, asta înseamnă că Washingtonul va face presiuni asupra Israelului să nu atace Kharg pentru a evita daune catastrofale economiei principalului client al Iranului – China. În același timp, Israelul păstrează în buzunar opțiunea de a escalada atacurile asupra infrastructurii petroliere, în timp ce negociază atât cu inamici, cât și cu aliați.
Toate acestea sunt vești excelente pentru Kremlin, care se confrunta cu perspectiva scăderii prețurilor la petrol, creșterii deficitului și presiunii bugetare. Un conflict major în Orientul Mijlociu promite să acapareze atenția mass-mediei globale – și odată cu aceasta, a electoratului și a politicienilor. „Atenția lumii asupra Ucrainei va slăbi,” a scris pe Twitter analistul pro-Kremlin Serghei Markov. „Un război între Israel și Iran va ajuta armata rusă să aibă succes în Ucraina.”
Avioanele israeliene au distrus fabrica de drone Shahed din Isfahan, la doar câteva zile după ce dronele ucrainene cu rază lungă de acțiune au avariat fabrica Rusiei de drone Geran – clonele Shahed – din Yelabuga. Asta va reduce capacitatea Moscovei de a continua atacurile nocturne masive asupra orașelor ucrainene, în care au fost lansate chiar și 450 de Shahed într-un singur val. Dar, per ansamblu, este un preț mic de plătit pentru un conflict care se potrivește perfect intereselor Kremlinului.
Luna trecută, administrația Trump i-a făcut lui Putin o ofertă aparent excelentă – să încaseze câștigurile și să oprească atacul asupra Ucrainei, cu o linie de control de facto și promisiunea că Kievul nu va adera niciodată la NATO. Dar Putin a refuzat. Mulți observatori au fost nedumeriți. Acum, imaginea devine mai clară. Cu fiecare nou conflict – în special unul major în Orientul Mijlociu – importanța războiului din Ucraina pentru Occident scade puțin câte puțin. Iar cu cât Putin are mai multe ocazii să își folosească greutatea diplomatică și să ajute Washingtonul și Beijingul să rezolve problemele globale, cu atât se îndepărtează mai mult de imaginea de agresor.
Nu exista nicio șansă ca Putin să fi prevăzut un atac israelian la scară largă asupra Iranului acum câteva luni, când a început să tergiverseze acordul de pace cu Trump. Dar întotdeauna a avut un noroc diabolic.
