Nicanor Ciochină, fostul primar al comunei Boldureşti, şi complicele Ion Andronachi, rămân în închisoare. Magistraţii Curţii de Apel au menţinut astăzi, 15 iunie, sentinţele primei instanţe. Decizia judecătorilor poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiţie în două luni de la data pronunţării.
Nicanor Ciochină şi complicele său, Ion Andronachi, au participat la şedinţa de judecată prin teleconferinţă. Curtea de Apel a respins recursurile celor doi avocați care au cerut achitarea. A fost respins şi recursul procurorilor care au cerut o condamnare mai severă pentru Ion Andronachi.
DUMITRU BULIGA, avocat: Acum va ajunge în locul în care este indicat în sentinţa primei instanţe - penitenciar de tip deschis. Asta nu înseamnă însă că noi suntem de acord ca persoana Ciochină Nicanor să fie deţinută în oricare penitenciar. Consider că i-a fost încălcat dreptul la o apărare efectivă şi la un proces echitabil lui Ciochină Nicanor, inclusiv în ordine de apel. Până la Curtea Europeană vom merge ca să demonstrăm într-un final nevinovăţia clientului meu.
VERONICA ŞIŞCANU, avocat: Urmează să studiem motivele instanţei şi în funcție de argumente, vom ataca cu siguranţă la Curtea Supremă de Justiţie. Convingerea mea este fermă că în privinţa lui Andronachi Ion este o nedreptate pentru că aşa cum am declarat şi anterior, un probatoriu consistent care să demonstreze vinovăţia lui Andornachi Ion nu există.
Procurorul de caz a lipsit de la proces. Într-un comunicat de presă, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a precizat că ambii condamnați urmează să fie transferați în penitenciar.
Citește și: Dosarul lui Nicanor Ciochină intră în ultima etapă la Curtea de Apel: Ultimul cuvânt, pe 25 mai
Nicanor Ciochină a fost condamnat la 7 ani de închisoare, cu executare, pentru accidentarea mortală a unui băiat de 14 ani. Medicul stomatolog, Ion Andronachi, considerat complicele lui Ciochină pentru că l-ar fi ajutat să ascundă urmele accidentului, a fost condamnat la doi ani de închisoare, din care doar şase luni cu executare.