Sport

Sheriff Tiraspol merge în sferturile de finală

Sheriff Tiraspol merge în sferturile de finală

Sheriff Tiraspol este cu un pas mai aproape de al treilea trofeu consecutiv în Cupa Republicii Moldova. Campioana în exercițiu s-a calificat în sferturile de finală ale competiţiei, după ce a trecut de FCM Ungheni.

Fotbaliștii clubului Sheriff Tiraspol nu au întâmpinat dificultăți în partida cu FCM Ungheni. Fernandes, Luvannor, Garanaga și Forov au înscris, iar echipa antrenată de Roman Pilipciuc a învins cu 5 la 0. Totuși, scorul serii a fost înregistrat de FC Bălți, care s-a impus în duelul cu FC Constructorul. Gruparea pregătită de Veaceslav Rusnac și-a păstrat poarta neatinsă și a marcat de șapte ori. Serghei Mișcov a semnat un hat-trick.

Iar Dacia Buiucani a trecut de CS Real Succes, datorită golurilor înscrise de Botnari, Bîtlan, Bivol și Lupașco. De mai puțin noroc a avut parte FC Florești, care a fost învinsă, la loviturile de departajare, de FC Victoria. În timpul regulamentar, ambele cluburi au marcat câte un gol.

În sferturile de finală, Sheriff Tiraspol se va confrunta cu FC Victoria. Milsami Orhei are programat duelul cu Zimbru Chișinău, Dacia Buiucani se va bate cu FC Bălți, în timp ce Petrocub Hîncești o va întâlni pe FC Stăuceni. Prima manșă se va juca în martie, iar returul va avea loc în luna aprilie a anului viitor.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter